Eşti aici

Redactorul-șef al site-ului de știri Lenta.ru a fost demis

13 Martie 2014
2216 afişări

Redactorul-șef al site-ului Lenta.ru, Galina Timchenko, a fost demisă în 12 martie, în urma unei decizii a proprietarului companiei Afisha-Rambler-SUP, Alexandr Mamut, potrivit Tlenta.ru. Postul lui Timchenko va fi ocupat de Alexei Goreslavsky, directorul general adjunct pentru comunicare externă.

Mai mulți colaboratori ai site-ului au părăsit portalul de știri împreuna cu Timchenko, dar nu înainte de a publica o scrisoare pentru cititori.

”Noi considerăm că această numire în funcție este o presiune directă asupra redacției Lenta.ru. Concedierea unui redactor independent și numirea unei persoane care primește ordine direct din cabinetele Kremlinului este deja este o încălcare a Legii Presei, potrivit căreia este interzisă cenzura”, se arată în scrisoare.

În același timp, reporterii s-au pronunțat și cu privire la libertatea presei în Rusia. ”În ultimii ani, spațiul pentru un jurnalism liber în Rusia a scăzut dramatic. Unele publicații sunt direct gestionate de Kremlin, altele prin intermediul administratorilor, iar altele prin intermediul redactorilor care se tem că-și vor pierde locul de muncă. Unele instituții media s-au închis, altele se vor închide în viitorul apropiat. Problema constă nu în faptul că nu vom avea unde lucra, ci că nu vom mai avea ce citi”, au mai scris jurnaliștii.
 

Ultima poză a echipei Lenta.ru împreună, înainte de a-și da demisia (Facebook)

Înainte de anunțul despre demitere, Timchenko a declarat că proprietarul site-ului i-a cerut să-l demită pe reporterul Ilya Azarov, a scris Slon.ru. Potrivit portalului, Timchenko a refuzat să facă acest lucru. În plus, Roscomnadzor a emis o avertizare site-ului din cauza unui interviu publicat anterior cu un naționalist ucrainean.

Totodată, pe internet a apărut o petiție ce propune finanțarea fostei echipe Lenta.ru prin crowdfunding. Inițiatorii au calculat că dacă o pătrime din cititorii site-ului vor aduna câte o sută de ruble pe lună pentru salariul jurnaliștilor din echipa veche, în frunte cu Timchenko, atunci s-ar strânge 50 de milioane de ruble.

”Logica este următoarea: există o echipă de jurnaliști profesioniști, care nu vor putea și nu vor dori să lucreze cu Goreslavsky. Nu vor putea lucra nici gratis. Dacă vom permite ca acest grup să se desfiinţeze, atunci ne vom informa din zvonuri și din străinătate. Una din variantele alternative este să devenim investitori în echipa Galinei Timchenko, pentru ca aceasta să poată continua să facă adevărata Lenta.ru și la noul său loc de muncă”, se arată în textul petiției.

La momentul demiterii Galinei Timchenko, Lenta.ru era cea mai vizualizată și mai citată sursă mass-media online din Rusia, cu aproximativ două milioane de vizitatori zilnic.