Un jurnalist în Crimeea

Robin Koskas este un jurnalist francez freelance care face voluntariat în Moldova la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). El locuiește în Chișinău de câteva luni și s-a familiarizat cu evenimentele și conflictele din țările vecine din Parteneriatul Estic. Cu două săptămâni în urmă, el a vizitat Crimeea și a observat situațiile dificile și periculoase la care se expun jurnaliștii pentru a relata știrile de la fața locului.

Acum două săptămâni, am petrecut patru zile în Crimeea. Am călătorit cu trenul din Chișinău spre Odesa, apoi spre Simferopol, și în sfârșit am ajuns la Sevastopol.

Cu două ore înainte de a ajunge la Simferopol, am întâlnit un bărbat în tren care mi-a spus că e din Azerbaidjan. Când a observat că sunt străin, m-a întrebat: ”Te duci în Crimeea? De unde vii?” I-am răspuns: ”Sunt din Franța. Crezi că voi avea probleme?” El m-a privit în ochi în timp ce fuma și mi-a zis: ”Franța e ok, e o țară bună. Dar America și Anglia, nu sunt țări bune, nu sunt oameni buni”. Zilele acestea, naționalitatea are o importanță majoră dacă ești un jurnalist care călătorește în Crimeea.
 

La Simferopol, lângă baza militară ucraineană din centrul orașului, la distanță de doar 10 minute de gara feroviară, soldați ruși ”neidentificați”, înarmați, și forțele civile pro-ruse cu steagul Crimeei în mâini erau în stradă. Câțiva jurnaliști de diferite naționalități filmau scena. Fotografii freelance specializați în zone de conflict așteptau să înceapă ”acțiunea”, în vreme ce câțiva adolescenți locali fotografiau trupele ruse cu smartphone-uri. Până la urmă nu s-a întâmplat nimic.

Un jurnalist TV m-a întrebat: ”Ce este panglica portocalie cu negru pe care o poartă aceștia?” Venise direct de la Paris cu o zi înainte pentru a relata despre situația politică din Crimeea, dar nu cunoaște nimic despre semnificația ordinului militar rus Sf. Gheorghe (n.r. – cea mai înaltă distincție militară din timpul Imperiului Rus, anulată ulterior de comuniști). La o distanță de câțiva metri, un operator englez filma chipul unui reprezentant al forțelor civile de la o distanță foarte mică. Bărbatul, care ținea o armă și purta vestă antiglonț, a început să-l insulte pe jurnalist în rusă, numindu-l ”provocator”, însă cel din urmă nu-l înțelegea. Un polițist ucrainean a oprit altercația.

Acest haos descrie foarte bine ce s-a întâmplat în Crimeea în ultimele săptămâni. Corespondenții instituțiilor mass-media se află în mijlocul a ceva ce nu pot înțelege. Posturile TV ruse spun că guvernul ”nazist” de la Kiev încearcă exterminarea etnicilor ruși din Crimeea, iar ziarele occidentale descriu ”teribila” invazie militară a Ucrainei, în contrast cu frumoasa și democratica revoluție din Maidan. Singurul lucru de care putem fi siguri în această situație este că adevărul este prima victimă.

Activitatea jurnaliștilor în Crimeea este din ce în ce mai dificilă. Cum putem scrie acestă mică peninsulă ”rusă” în mod obiectiv?
 

În fiecare săptămână, autoritățile confiscă telefoane, aparate de fotografiat și camere video, iar unii jurnaliști sunt reținuți pe perioade scurte. Săptămâna trecută, trei jurnaliști din partea radiodifuzorului public norvegian NRK au fost opriți la un punct de control în Crimeea, iar forțele civile le-au confiscat echipamentul. Zilele trecute un jurnalist francez, David Geoffroy, care lucra la un documentar, a fost reținut timp de câteva ore de forțele pro-ruse la Simferopol. Intimidarea și propaganda se simt în aerul pe care-l respirăm în Crimeea.

Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontières, RSF) au estimat că aceste acțiuni ale forțelor pro-ruse ”reflectă o încercare intenționată de a transforma regiunea într-o gaură neagră pentru informație”. Și dacă aceasta nu este pe deplin o gaură neagră, cel puțin este o perdea de fum.

În Crimeea, aproape fiecare om citește și privește mass-media rusă. Iar această presă este din ce în ce mai dependentă de guvernul de la Kremlin, care se implică din ce în ce mai mult în destinul Crimeei. În decembrie, Vladimir Putin a ordonat ”restructurarea” agenției de știri RIA Novosti, istoric independentă și care se află în proprietatea statului, instaurându-l pe Dmitri Kiseliov, un prezentator TV faimos pentru cuvintele sale: ”Rusia este singura țară din lume care este realmente capabilă să transforme Statele Unite în cenușă radioactivă”. Dacă John Lennon, faimos pentru melodia sa Imagine, care este o chemare la pace, ar fi fost încă în viață, el ar muri a doua oară auzind acestea.

Însă propaganda nu este doar privilegiul Rusiei. Instituțiile mass-media occidentale și ucrainene folosesc aceleași instrumente. Când mergeam pe străzile din Simferopol, am întâlnit niște jurnaliști ucraineni din Kiev, care fuseseră convinși că peninsula se află sub asediu.
”McDonald’s de lângă gară este deschis și plin de copiii care mănâncă Big Mac și Big Tasty – nu m-am așteptat la așa ceva de la un război civil”, mi-a spus unul din ei.

A doua zi am întâlnit un fotograf spaniol, care era dezamăgit fiindcă nu a văzut nici un fel de schimb de focuri. Așa stau lucrurile, din păcate. Când citești în fiecare zi că Crimeea este ”invadată”, ”ocupată”, ”violată”, ”anexată” și se poate transforma într-un masacru ca Siria, ești foarte surprins când mergi pe străzile din Simferopol pentru prima dată. Te întrebi de ce acești localnici continuă să meargă la serviciu în fiecare zi și petrec destul de mult timp în baruri și restaurante.

Așa-numitul război din Crimeea este, în primul rând, un război al dezinformării. Instituțiile mass-media din toată lumea au responsabilitatea de a furniza informație obiectivă, însă nu o fac. Ei ar trebui să înțeleagă cât mai repede că destinul Europei de Est nu este un joc propagandistic.