Aproape jumătate din cei 34 de jurnaliști aflați în detenție au fost arestați anul trecut, potrivit FEJ, cu sediul în Belgia, organizația subliniind o creștere serioasă a acestui număr.
''Turcia are cel mai mare număr de jurnaliști în închisoare dintre țările membre ale Consiliului Europei'', a declarat un reprezentant al FEJ, Mehmet Koksal.
De asemenea, peste 10 jurnaliști străini au interdicție de intrare în Turcia sau au fost expulzați, a precizat Koksal, deseori din cauză că au relatat despre evenimentele din sud-estul țării, unde au loc confruntări între militanții kurzi și armata turcă după ruperea unui armistițiu în iulie 2015.
''Cenzura dură reprezintă regula și vocile critice sunt constant stigmatizate'', a afirmat FEJ despre Turcia, adăugând că este impusă ''frecvent cenzura împotriva media''.
De exemplu, după atacuri teroriste, cum a fost recentul atentat de pe aeroportul internațional Ataturk, soldat cu 45 de morți și a cărui responsabilitate a fost atribuită Statului Islamic, guvernul recurge deseori la cenzură. Utilizatori ai rețelelor sociale au relatat despre blocarea unor rețele precum Twitter sau Facebook.
Potrivit lui Koksal, majoritatea jurnaliștilor trimiși la închisoare în ultimul an au lucrat fie pentru media kurde, fie pentru mișcarea patronată de Fethullah Gulen, autoexilat în SUA, fost cândva aliat al președintelui Recep Tayyip Erdogan, dar care a devenit recent inamicul său.
Campania intitulată ''I am a Journalist'' ("Ben Gazeteciyim", în limba turcă) a fost lansată în această săptămână cu sprijinul a numeroase organizații internaționale, inclusiv Index on Censorship, cu sediul la Londra.
Recent, un oficial guvernamental turc a respins acuzațiile de represiune împotriva presei, afirmând că majoritatea reprezentanților media aflați în închisoare au fost arestați din cauza implicării lor în acțiuni teroriste și în alte infracțiuni violente.
Sursa: www.agerpres.ro
Sursa foto: www.agerpres.ro