Eşti aici

Azerbaidjan: Reprezentanții a peste 100 de agenții, reuniți la Congresul Mondial al Agențiilor de Presă

21 Noiembrie 2016
1612 afişări
Siguranța jurnaliștilor, libertatea presei, respectarea drepturilor și valorilor universale, dar și respectarea demnității umane, a statului de drept și a dreptului la justiție imparțială au fost principalele semnale date de declarația finală a celui de-al cincilea Congres Mondial al Agențiilor de Presă desfășurat săptămâna trecută la Baku, în Azerbaidjan.

Evenimentul cu tema 'Noi provocări pentru agențiile de știri', la care au participat reprezentanții a peste 100 de agenții de presă din lume, printre care și AGERPRES, a pus în discuție siguranța din ce în ce mai problematică a jurnaliștilor în zonele de conflict, noile tehnologii și rețelele sociale care au devenit esențiale pentru transmiterea știrilor în timp real, inovația în domeniul jurnalismului, dar și liberul acces la informație.

'Tema de anul acesta a reprezentat un semnal privind incertitudinile evoluțiilor ulterioare ale presei internaționale, într-un mediu digital într-o continuă transformare. Una dintre concluzii a fost că nu există o soluție generală de dezvoltare durabilă pentru tot ceea ce înseamnă mass-media, diversificarea abordărilor fiind în continuare cheia evoluției. Organizarea Congresului în Azerbaidjan, de către AzerTac, poate fi interpretată ca o semnalare a necesității identificării unor soluții bazate pe dialog în tot ceea ce privește teme importante pentru democrație, precum libertatea presei și dreptul la opinie. Cred în continuare că abordările inclusive, nu exclusive, au șansele cele mai mari de reușită', a afirmat directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, a afirmat într-un mesaj transmis participanților la congres că instituțiile de presă tradiționale, precum agențiile de presă, sunt esențiale pentru democrație pentru că 'difuzează informații de calitate'.

'Libertatea de expresie și presa sunt esențiale pentru foaia de parcurs a omenirii și planetei. Agențiile de presă au un rol extrem de important în a transmite informații de calitate, la momentul potrivit. Acest lucru este și un mijloc și un obiectiv al schimbării pozitive', a afirmat secretarul general al ONU.

El a mai adăugat că cel puțin 825 de jurnaliști au fost uciși în ultimii zece ani în timp ce își exercitau profesia. 'Este important ca ei să fie protejați și profesia lor să fie respectată', a mai spus Ban.

Tot în cadrul congresului, directorul general al agenției bulgare BTA, Maxim Mincev, a preluat funcția de secretar general al Consiliului Mondial al Agențiilor de Presă, iar agenția națională de presă a Azerbaidjanului, AzerTac, a preluat președinția congresului.

Evenimentul are loc o dată la fiecare trei ani. Primul Congres Mondial al Agențiilor de Presă a avut loc la Moscova, în 2004. În 2007 el a fost organizat la Estepona, în Spania, în 2010 la Buenos Aires, Argentina, iar în 2013 la Riad, în Arabia Saudită. Următorul congres va avea loc în 2019 la Sofia, în Bulgaria.

Sursa: www.agerpres.ro
Sursa foto: www.agerpres.ro