27 Iulie 2017
1908 afişări
În comunicarea politică, noua tendință de utilizare a rețelelor de socializare și a clipurilor video nu pare să aducă vești bune pentru presă, deocamdată. Comunicarea directă este tot mai des prima opțiune a politicienilor și, dacă Donald Trump folosește Twitter pentru a-și exprima ideile, noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, încearcă să-și exercite funcția dispensându-se de cadrul jurnalistic tradițional.
În acest sens, partidul lui Emmanuel Macron, Republica în mișcare (La République en marche, LRM), a anunțat că vrea să devină mass-media, ca să producă propriul conținut prin care să transmită știrile și inițiativele partidului. Anunțul privind intenția de a „forma o instituție media” a fost făcut la 7 iulie, specificându-se că vor fi angajați cameramani și editori.
În mod normal, un asemenea anunț nu ar fi suscitat mari emoții: Partidul Socialist (Parti Socialiste, PS) din Franța publică săptămânal ziarul Hebdo des socialistes, partidul de dreapta Republicanii (Les Républicains, LR) are revista Les Républicains, care apare trimestrial, iar Jean-Luc Mélenchon, Franța nesupusă, (La France Insoumise, LFI) publică numeroase clipuri video pe canalul său de Youtube, în care se adresează votanților săi.
Totuși, în contextul relațiilor tensionate pe care le are Macron cu presa, anunțul LRM a cauzat îngrijorări în rândul profesioniștilor mass-media din Franța.
Emmanuel Macron lucrează mult la imaginea sa, însă, deși acest gen de comunicare închisă pare să funcționeze în alte țări, jurnaliștii francezi nu sunt pregătiți să accepte această situație.
De la bun început, mandatul său a fost marcat de reacții negative din partea presei. Astfel, la 19 mai, circa douăzeci de instituții media, printre care Libération, Europe 1, Le Monde, Mediapart și France Télévisions, au publicat o scrisoare deschisă adresată noului președinte, în contextul primei sale vizite externe în calitate de șef de stat. De regulă, din motive de spațiu și siguranță, jurnaliștii care îl însoțesc pe președinte în asemenea vizite se organizează în ture prestabilite. Însă înainte de prima vizită oficială a lui Emmanuel Macron, care urma să fie în Mali, administrația prezidențială de la palatul Elysee a anunțat că va alege ce jurnaliști vor putea să-l însoțească pe președinte în călătoriile sale. Scrisoarea, intitulată „Domnule Președinte, alegerea jurnaliștilor nu ține de Elysée”, a fost semnată și de filiala franceză a organizației Reporteri fără Frontiere.
„Nu ține de Președinte sau de serviciile sale să decidă în privința funcționării interne a redacțiilor”, au scris jurnaliștii. Totodată, aceștia remarcă și faptul că niciun președinte de până acum „nu s-a pretat la acest fel de sistem, în numele libertății presei”.
Emmanuel Macron a refuzat de asemenea orice interviu, fie că este vorba de TV, radio, presă scrisă sau online, cu excepția unui singur interviu publicat simultan în opt media europene, între care Le Figaro (Franța), The Guardian (UK), El Pais (Spania) și Le Soir (Belgia) la data de 21 iunie, în ajunul Consiliului Europei. În acel interviu, el și-a expus părerile asupra unui șir de teme: lupta cu terorismul în Siria, Donald Trump, Brexit-ul și negocierile pentru pace în Ucraina.
Președintele francez a decis, de asemenea, să omită tradiționalul interviu de 14 iulie, cu ocazia zilei naționale a Franței – o tradiție stabilită în perioada lui Valery Giscard d'Estaing, în 1978. Conform ziarului Le Monde, palatul Elysée ar fi spus că „nu este un refuz de obstacol pentru mass-media”, ci că gândirea lui Emmanuel Macron este „prea complexă pentru a le răspunde jurnaliștilor”. Această afirmație cu siguranță nu a ajutat la îmbunătățirea relației președintelui cu presa. Revista Marianne, de exemplu, a emis în replică un articol satiric cu titlul „Noi nu înțeles la președinte Macron”, iar portalul Buzzfeed France a publicat „10 fraze ale lui Macron care sunt prea complexe pentru dvs”.
Ultima etapă a acestei confruntări dintre jurnaliști și președintele francez a avut loc la 12 iulie. Publicația L'Express a anunțat că administrația prezidențială a decis să mute legendara sală a presei de la Elysée. Motivul oficial este că sala ar fi prea mică, însă, conform jurnaliștilor, sala are avantajul de a oferi o vedere foarte bună asupra palatului prezidențial și a vizitatorilor săi. Echipa președintelui va muta, probabil, sala în afara complexului Elysée, într-una din clădirile din apropiere.
În definitiv, evenimentele recente sugerează că noul președinte al Franței preferă comunicarea directă și discursurile formale, așa ca cel din 3 iulie de la castelul Versailles, în fața întregului parlament. Emmanuel Macron cu siguranță vrea să poată alege canalul de comunicare pe care să-l folosească și, cel mai adesea, alegerea sa iese din cadrul jurnalistic tradițional. Criticii spun că acest stil de comunicare îi permite președintelui francez să evite întrebările incomode despre subiectele mai controversate de pe agenda sa, cum ar fi reforma codului muncii sau reducerile bugetare. „Emmanuel Macron nu vrea să fie brutalizat de presă, așa cum i s-a întâmplat lui François Hollande. Cu atât mai mult, cu cât afrontul la adresa șefului statului a fost decriminalizat în 2013”, spune François Jost, semiotician și manager al publicației Télévision pentru un material în revista Challenges.
În acest sens, partidul lui Emmanuel Macron, Republica în mișcare (La République en marche, LRM), a anunțat că vrea să devină mass-media, ca să producă propriul conținut prin care să transmită știrile și inițiativele partidului. Anunțul privind intenția de a „forma o instituție media” a fost făcut la 7 iulie, specificându-se că vor fi angajați cameramani și editori.
În mod normal, un asemenea anunț nu ar fi suscitat mari emoții: Partidul Socialist (Parti Socialiste, PS) din Franța publică săptămânal ziarul Hebdo des socialistes, partidul de dreapta Republicanii (Les Républicains, LR) are revista Les Républicains, care apare trimestrial, iar Jean-Luc Mélenchon, Franța nesupusă, (La France Insoumise, LFI) publică numeroase clipuri video pe canalul său de Youtube, în care se adresează votanților săi.
Totuși, în contextul relațiilor tensionate pe care le are Macron cu presa, anunțul LRM a cauzat îngrijorări în rândul profesioniștilor mass-media din Franța.
Emmanuel Macron lucrează mult la imaginea sa, însă, deși acest gen de comunicare închisă pare să funcționeze în alte țări, jurnaliștii francezi nu sunt pregătiți să accepte această situație.
De la bun început, mandatul său a fost marcat de reacții negative din partea presei. Astfel, la 19 mai, circa douăzeci de instituții media, printre care Libération, Europe 1, Le Monde, Mediapart și France Télévisions, au publicat o scrisoare deschisă adresată noului președinte, în contextul primei sale vizite externe în calitate de șef de stat. De regulă, din motive de spațiu și siguranță, jurnaliștii care îl însoțesc pe președinte în asemenea vizite se organizează în ture prestabilite. Însă înainte de prima vizită oficială a lui Emmanuel Macron, care urma să fie în Mali, administrația prezidențială de la palatul Elysee a anunțat că va alege ce jurnaliști vor putea să-l însoțească pe președinte în călătoriile sale. Scrisoarea, intitulată „Domnule Președinte, alegerea jurnaliștilor nu ține de Elysée”, a fost semnată și de filiala franceză a organizației Reporteri fără Frontiere.
„Nu ține de Președinte sau de serviciile sale să decidă în privința funcționării interne a redacțiilor”, au scris jurnaliștii. Totodată, aceștia remarcă și faptul că niciun președinte de până acum „nu s-a pretat la acest fel de sistem, în numele libertății presei”.
Emmanuel Macron a refuzat de asemenea orice interviu, fie că este vorba de TV, radio, presă scrisă sau online, cu excepția unui singur interviu publicat simultan în opt media europene, între care Le Figaro (Franța), The Guardian (UK), El Pais (Spania) și Le Soir (Belgia) la data de 21 iunie, în ajunul Consiliului Europei. În acel interviu, el și-a expus părerile asupra unui șir de teme: lupta cu terorismul în Siria, Donald Trump, Brexit-ul și negocierile pentru pace în Ucraina.
Președintele francez a decis, de asemenea, să omită tradiționalul interviu de 14 iulie, cu ocazia zilei naționale a Franței – o tradiție stabilită în perioada lui Valery Giscard d'Estaing, în 1978. Conform ziarului Le Monde, palatul Elysée ar fi spus că „nu este un refuz de obstacol pentru mass-media”, ci că gândirea lui Emmanuel Macron este „prea complexă pentru a le răspunde jurnaliștilor”. Această afirmație cu siguranță nu a ajutat la îmbunătățirea relației președintelui cu presa. Revista Marianne, de exemplu, a emis în replică un articol satiric cu titlul „Noi nu înțeles la președinte Macron”, iar portalul Buzzfeed France a publicat „10 fraze ale lui Macron care sunt prea complexe pentru dvs”.
Ultima etapă a acestei confruntări dintre jurnaliști și președintele francez a avut loc la 12 iulie. Publicația L'Express a anunțat că administrația prezidențială a decis să mute legendara sală a presei de la Elysée. Motivul oficial este că sala ar fi prea mică, însă, conform jurnaliștilor, sala are avantajul de a oferi o vedere foarte bună asupra palatului prezidențial și a vizitatorilor săi. Echipa președintelui va muta, probabil, sala în afara complexului Elysée, într-una din clădirile din apropiere.
În definitiv, evenimentele recente sugerează că noul președinte al Franței preferă comunicarea directă și discursurile formale, așa ca cel din 3 iulie de la castelul Versailles, în fața întregului parlament. Emmanuel Macron cu siguranță vrea să poată alege canalul de comunicare pe care să-l folosească și, cel mai adesea, alegerea sa iese din cadrul jurnalistic tradițional. Criticii spun că acest stil de comunicare îi permite președintelui francez să evite întrebările incomode despre subiectele mai controversate de pe agenda sa, cum ar fi reforma codului muncii sau reducerile bugetare. „Emmanuel Macron nu vrea să fie brutalizat de presă, așa cum i s-a întâmplat lui François Hollande. Cu atât mai mult, cu cât afrontul la adresa șefului statului a fost decriminalizat în 2013”, spune François Jost, semiotician și manager al publicației Télévision pentru un material în revista Challenges.
Emilie Unternehr, voluntară CJI