Eşti aici

Cine va conduce biroul din România al Radio Europa Liberă

24 Septembrie 2018
1026 de afişări
Radio Europa Liberă, ce urmează să-și relanseze serviciul media în România de la finalul acestui an, a anunțat numirea unui coordonator editorial, scrie paginademedia.ro.

Este vorba despre jurnalista Sabina Fati, fost redactor-șef adjunct la România liberă timp de 11 ani, care a mai colaborat în trecut cu Radio Europa Liberă. Ea va începe colaborarea cu Radio Europa Liberă de la 1 octombrie. 

Anunțul numirii a fost făcut printr-un comunicat de presă de conducerea de la Washington a instituției media. În același comunicat a fost anunțat și coordonatorul editorial al redacției din Bulgaria: Ivan Bedrov. 

„Suntem încântați de susținerea pe care am primit-o la nivel local, și luăm asta ca un vot de încredere asupra rolului pe care îl avem”, a declarat Nenad Pejic, redactorul-șef RFE/RL. „Sperăm că în ambele țări prezența noastră să contribuie la creșterea libertății presei, la promovarea răspunderii publice și a instituțiilor democratice și la informarea publicului în legătură cu NATO, Uniunea Europeană și Occident.”

Ambele servicii, din România și din Bulgaria, vor oferi conținut local, regional și internațional. Birourile de la București și Sofia al Radio Europa Liberă vor fi în întregime digitale și va urmări să realizeze parteneriate cu instituții locale independente.