Eşti aici

Fondatorul unui site pro-Kremlin din Finlanda, condamnat de instanța de judecată de la Helsinki pentru persecutarea unei jurnaliste

22 Octombrie 2018
904 afişări
Tribunalul Districtului Helsinki l-a condamnat pe fondatorul revistei MV-lehti, Ilya Ianițkin, la un an și zece luni de închisoare pentru acțiuni legate de activitatea publicației online, potrivit site-ului televiziunii naționale din Finlanda Yle. Printre acestea – atingerea adusă onoarei și demnității, instigarea la ură etnică, amenințările ilegale, încălcarea drepturilor de autor, tăinuirea banilor și încălcarea legii privind jocurile de noroc.

În decizia instanței se menționează că aceasta este o infracțiune fără precedent în istoria justiției finlandeze.

Potrivit instanței, Ianițkin din 2014 până în ianuarie 2018 a fost redactor-șef și editor al revistelor MV-lehti și Uber Uutiset și, astfel, a fost responsabil pentru conținutul celor două site-uri.

Instanța a constatat că MV-lehti și Uber Uutiset au servit drept platformă de discuții denigratoare, Ianițkin fiind responsabil de încălcările admise pe aceste site-uri.

În decizia instanței se menționează că pe MV-lehti au fost publicate o serie de materiale insultătoare și rasiste, care conțineau declarații false și detalii din viața privată. Potrivit deciziei, din punctul de vedere al libertății de exprimare nu existau motive pentru publicarea acestor materiale defăimătoare. Scopul celor publicate de MV-lehti a fost să submineze reputația unor persoane și să pună la îndoială calitățile lor profesionale.

În afara de aceasta, un alt autor al publicației, Johan Bäckman, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru insultarea onoarei și demnității, și hărțuirea  jurnalistei Yle Jessika Aro. Instanța a constatat că Bäckman a hărțuit-o pe Jessica Aro pentru materialele și investigațiile acesteia despre influența informațională a Rusiei. Mai mult decât atât,  Bäckman a reușit prin acțiunile sale să convingă și alte persoane să o persecute pe Aro.

Cel de-al treilea inculpat, o femeie care lucrează la site-ul lui Ianițkin, a fost condamnată la trei luni cu suspendare. Cei trei au fost obligați să plătească pagube morale în valoare de circa 136,000 de dolari.

Ianițkin a declarat că va constesta decizia în instanțele de judecată superioare.

Portalul Anticorupție.md a scris că în 2014, Bäckman a fost expulzat din R. Moldova și declarat persona non-grata pentru participarea la o conferință pe tema sistemelor federative.

Potrivit Unimedia.info, Igor Dodon, care prezida evenimentul ca lider al Partidului Socialiștilor, a protestat energic împotriva pedepsirii lui Bäckman, pe care l-a numit „expert în drepturile omului”, afirmând că gestul autorităților moldovene a fost „obraznic”, mai ales că era vorba „de un cetățean al UE”.

Sursa Foto: Ilia Ianițki AOP
https://ssl.gstatic.com/ui/v1/icons/mail/images/cleardot.gif