Eşti aici

Facebook va intensifica eforturile de combatere a dezinformării înainte de alegerile europarlamentare

21 Martie 2019
844 de afişări
Facebook va intensifica eforturile de combatere a dezinformării pe rețeaua sa de socializare, înainte de alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, și va colabora cu agenția de presă germană DPA pentru verificarea informațiilor, a declarat luni un oficial al companiei, scrie ziare.com.

Compania americană a fost presată la nivel mondial, după alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2016, să împiedice utilizarea conturilor false și a altor forme de înșelăciune pentru a influența opinia publică.

Luna trecută, Uniunea Europeană a acuzat Google, Facebook și Twitter să nu își respectă angajamentele de a combate știrile false înainte de alegerile europene, după ce au semnat în mod voluntar un cod de conduită pentru a evita adoptarea unor reglementări în domeniu.

Facebook a anunțat, luni, că va înființa un centru operațional în care vor lucra 24 de ore din 24 de ingineri, specialiști în date, cercetători și experți în politici, a căror activitate se va coordona cu cea a unor organizații externe. „Vor încerca în mod proactiv să identifice riscurile care apar, astfel încât să poată interveni cât mai rapid posibil împotriva lor", a declarat la Berlin Tessa Lyons, director pentru integritatea news feed la Facebook.

Facebook a mai anunțat că se asociază cu agenția DPA pentru a ajuta la verificarea acurateții postărilor, pe lângă Correctiv, un grup de jurnaliști de investigație care a semnalat companiei știrile false, începând din ianuarie 2017.

Compania va instrui totodată peste 100.000 de studenți din Germania în domeniul media și va încerca să oprească utilizarea publicității plătite în scopuri politice.

Germania a fost în mod special activă în încercarea de a combate răspândirea online a mesajelor de ură, adoptând anul trecut o lege care obligă companiile să șteargă postările ofensatoare, în caz contrar riscând amenzi de până la 50 de milioane de euro.