Eşti aici

Facebook va eticheta organizațiile media controlate de stat din țări precum Rusia, China și Iran

05 Iunie 2020
686 de afişări
Facebook a anunțat că a început să eticheteze organizațiile media controlate de stat precum Sputnik (Rusia), Press TV (Iran) și Xinhua News (China) pentru ca oamenii să știe dacă ceea ce citesc provine de la o entitate care poate fi sub influența unui stat, scrie romania.europalibera.org

Rețeaua de socializare și-a anunțat planurile de etichetare în octombrie anul trecut, dar a început să aplice noua politică abia din 4 iunie. „Oferim transparență mai mare privind acești publisheri deoarece combină influența organizației media cu susținerea strategică a unui stat”, a arătat compania Facebook. Gigantul va aplica inițial etichetele pentru circa 200 de pagini.

Sub secțiunea „Transparența paginii” de la Sputnik, eticheta spune: „Acest publisher este parțial sau total sub controlul editorial al unui stat. Aceasta este determinată de o gamă de factori, inclusiv - dar nu limitat - de finanțare, structură și standardele jurnalistice”. Un mesaj similar apare și la pagina Xinhua News.

Facebook nu va eticheta nicio organizație media din Statele Unite după ce a concluzionat că organizațiile controlate de guvernul american au independență editorială, a precizat Nathaniel Gleicher, șeful pentru securitate cibernetică a Facebook, într-un interviu pentru Reuters.

Facebook, de asemenea, nu va folosi etichetele pentru organizații media afiliate cu figuri politice sau partide. Eticheta va fi vizibilă la nivel global și postările din fluxul de știri din Statele Unite.

Compania a arătat că a consultat mai mult de 65 de experți din întreaga lume specializați în media, guvernanță, drepturile omului și dezvoltare pentru a-și forma politica.

Definirea unei organizații media controlate de stat se extinde dincolo de examinarea controlului financiar sau proprietatea sa pentru a include o analiză al controlului editorial exercitat de un guvern.

Astfel, se analizează diverși factori printre care declarația privind misiunea, structura de proprietate, ghidul editorial, sursele de finanțare, mecanismele de guvernanță și responsabilitate. „Dacă determinăm că sunt destule mecanisme de protecție în vigoare pentru a asigura independența editorială, nu aplicăm eticheta”, arată compania.

Organizațiile care cred că eticheta a fost aplicată eronat pot ataca decizia.

Facebook a arătat că va bloca toate reclamele de la organizații media controlate de stat care țintesc publicul american și a transmis că va face toate demersurile „să asigure că suntem complet transparenți când vine vorba de conținut plătit de la acești publisheri”.

Compania precizează că organizațiile media controlate de stat foarte rar duc campanii în Statele Unite, dar aplică această politică dintr-o „abundență de precauție" înainte de alegerile din SUA din 3 noiembrie.

Facebook a recunoscut anterior eșecul de a opri Rusia de a-i folosi platformele pentru a se implica în alegerile prezidențiale din 2016. De atunci și-a sporit măsurile de protecție și a impus criterii pentru o mai multă transparență pentru pagini și reclamele de pe platforme sale.