Eşti aici

Franța: Atacul asupra fotojurnalistului cotidianului L’Union, subiect de anchetă pentru tentativă de omor

01 Martie 2021
492 de afişări
Un fotograf al cotidianului francez regional L’Union, Christian Lantenois, în vârstă de 65 de ani, a fost grav rănit, pe 27 februarie, în timp ce reflecta manifestările din zona Croix-Rouge din Reims. Jurnalistul a ajuns în stare gravă la spitalul din Reims, potrivit europeanjournalists.org. Federațiile Europeană și Internațională a Jurnaliștilor (EFJ/FIJ) condamnă cu vehemență „actul disprețuitor”.  Oamenii legi au inițiat o anchetă pentru tentativă de omor pe marginea acestui caz.

Potrivit organizațiilor de media, Christian Lantenois a ajuns la Croix-Rouge sâmbătă, 27 februarie, în jurul orei 15.00, într-un automobil care aparține ziarului L’Union, pentru a aborda evenimente tensionate din zonă. La scurt timp, fotograful a fost găsit într-o stare gravă la pământ, lângă mașina sa. Mai multe detalii despre circumstanțele atacului nu sunt cunoscute deocamdată.
 
Oamenii legii din Franța au inițiat o anchetă pentru tentativă de omor. Redacția în care activează fotojurnalistul a menționat că starea lui este „îngrijorătoare, dar stabilă”.
 
„Nimic și nimeni nu ne va împiedica să ne îndeplinim misiunea de a informa, nici libertatea noastră de a acționa și de a scrie știri”, potrivit unui editorial publicat în L’Union.
 
Mai multe organizații jurnalistice și-au exprimat susținerea și solidaritatea în raport cu redacția. „Este un atac grav asupra libertății de informare”, se arată într-o declarație comună