Eşti aici

Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată pe 2 noiembrie

02 Noiembrie 2021
642 de afişări
Ziua internaţională de eliminare a impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor (International Day to End Impunity for Crimes against Journalists - IDEI) este marcată în fiecare an la 2 noiembrie, scrie Agerpres.ro.
Decizia privind instituirea acestei zile a fost luată în 2013, în cadrul celei de-a 68-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), prin adoptarea unei rezoluții care încurajează statele membre ONU să pună în aplicare măsuri concrete de combatere a impunităţii. Data a fost aleasă pentru a comemora asasinarea a doi jurnalişti francezi din Mali, la 2 noiembrie 2013.

Potrivit ONU, eliminarea impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor este una dintre cele mai presante probleme pentru garantarea libertăţii de exprimare şi a accesului la informaţie pentru toţi cetăţenii. 

Între 2006 şi 2020, peste 1.200 de jurnalişti au fost ucişi pentru că au dat ştiri şi au adus informaţii publicului. În nouă din zece cazuri, ucigaşii rămân nepedepsiţi, conform UNESCO. Impunitatea duce la mai multe crime şi este adesea un simptom al agravării conflictelor şi al slăbirii legii şi a sistemelor judiciare.

În timp ce crimele sunt forma extremă de cenzură în mass-media, jurnaliştii sunt, de asemenea, expuşi la nenumărate ameninţări - de la răpire, tortură şi alte atacuri fizice, până la hărţuire, în special în sfera digitală. Ameninţările cu violenţa şi atacurile împotriva jurnaliştilor în special creează un climat de teamă pentru profesioniştii din mass-media, împiedicând libera circulaţie a informaţiilor, opiniilor şi ideilor. Femeile jurnaliste sunt afectate de ameninţări şi atacuri, mai ales din mediul online.

Potrivit unui document prezentat recent de UNESCO, „The Chilling: Global trends in online violence against women journalists, care face parte dintr-un studiu interdisciplinar realizat de Centrul Internaţional pentru Jurnalişti (ICFJ), 73% dintre femeile jurnaliste intervievate au declarat că au fost ameninţate, intimidate şi insultate online în legătură cu munca lor.

În multe cazuri, ameninţările cu violenţa şi atacurile împotriva jurnaliştilor nu sunt investigate în mod corespunzător. Această impunitate îi încurajează pe autorii crimelor şi, în acelaşi timp, are un efect de intimidare asupra societăţii, inclusiv asupra jurnaliştilor. UNESCO este îngrijorată de faptul că impunitatea dăunează societăţilor prin acoperirea unor grave încălcări ale drepturilor omului, a corupţiei şi a criminalităţii.

Ediţia din 2021 a Zilei internaţionale de eliminare a impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor evidenţiază rolul procurorilor în investigarea şi urmărirea penală nu numai a crimelor, ci şi a ameninţărilor cu violenţa împotriva jurnaliştilor. Campania din acest an subliniază trauma psihologică trăită de jurnalişti care sunt victime ale ameninţărilor şi creşte gradul de conştientizare privind importanţa investigării şi a urmăririi penale a acestor ameninţări pentru a pune capăt impunităţii celor care atacă profesioniştii din media.