Eşti aici

​NTV Moldova a renunțat la ideea de a exclude din grilă emisiunile informative din Rusia

25 Ianuarie 2022
1403 afişări
Administrația NTV Moldova s-a răzgândit și susține că va continua să difuzeze emisiunile informativ-analitice produse în Federația Rusă. Asta după ce, acum mai bine de o lună, televiziunea informa Consiliul Audiovizualului (CA) că renunță la retransmiterea acestora. Informația a fost confirmată pentru Media Azi de președinta CA, Liliana Vițu. 

Potrivit reprezentanților autorității, managementul NTV Moldova au anunțat CA, printr-o scrisoare din 25 ianuarie, că în grila de emisie a postului de televiziune revin emisiunile „Центральное телевидение” (din rusă, „Televiziunea Centrală”), care apărea pe post sâmbătă seara, „Итоги недели с Ираидой Зейналовой” („Totalurile săptămânii cu Iraida Zeinalova”), difuzat în serile de duminică, și buletinul informativ zilnic „Сегодня” (Azi).  

Media Azi a scris anterior că NTV Moldova a anunțat CA  la mijlocul lunii decembrie anul trecut că renunță la aceste programe. Totuși, chiar dacă buletinul de știri „Сегодня” nu mai apărea pe post, emisiunile „Центральное телевидение” și „Итоги недели” se difuzau în continuare în weekend, la ora 19:00. 

În decembrie 2020, Parlamentul a anulat prevederile Codului serviciilor media audiovizuale care permiteau retransmiterea emisiunilor cu caracter informativ-analitic și militar doar din țările care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, SUA și Canada. Astfel, pe micile ecrane din Republica Moldova au revenit emisiunile din Federația Rusă care o perioadă au fost interzise spre difuzare pe teritoriul țării. Rusia se numără printre țările care au semnat, dar nu au ratificat această convenție.
 


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.