Eşti aici

Agenția de presă Bloomberg a publicat din greșeală o știre care anunța că Rusia invadează Ucraina. Reacția Kremlinului

05 Februarie 2022
1881 de afişări
Agenţia Bloomberg a anunţat din greşeală că invazia Ucrainei de către Rusia a început, eroare taxată imediat de Kremlin drept un efect al declaraţiilor agresive ale Occidentului, scrie Digi24.ro.

Publicația de profil financiar a publicat din greșeală vineri, 4 februarie, un titlu pe pagina sa principală, precum că Rusia a invadat Ucraina. Mesajul a rămas activ timp de jumătate de oră, potrivit unui analistei Olga Lautman din Federația Rusă, care a postat captura de imagine pe Twitter.

Bloomberg a declarat pentru The New York Post că a publicat accidental un titlu de știre scris de dinainte în eventualitatea unei invazii.

„Pregătim titlurile pentru multe scenarii și unul dintre aceste titluri a fost publicat din neatenție în jurul orei 16:00 astăzi (vineri – n.red.) pe site-ul nostru”, a declarat un purtător de cuvânt pentru Bloomberg News, într-un email. „Regretăm profund eroarea”, a mai transmis acesta. „Titlul a fost scos și investigăm cauza”, a adăugat reprezentantul agenției.

Oficialii ruşi insistă în declaraţiile lor că un război cu Ucraina este „de neconceput” şi acuză Occidentul că își imaginează un scenariu apocaliptic pe care să-l pună pe seama Rusiei. Aceasta a fost şi reacţia Kremlinului după ce Bloomberg a publicat titlul.

„Aceasta este o demonstraţie magnifică despre cât de periculoasă este situaţia creată de interminabilele declaraţii agresive provenite de la Washington, Londra şi din alte capitale europene”, a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, avertizând asupra „consecinţelor ireversibile” ce pot decurge din „atmosfera de extraordinară tensiune” care există în Europa, potrivit Agerpres.