Eşti aici

Jurnalist american răpit şi luat ostatic de către forţele pro-ruse în Ucraina de Est

23 Aprilie 2014
1858 de afişări

Separatiștii pro-ruși din orașul Sloviansk din Ucraina de Est au anunțat marți, 22 aprilie, că țin în detenție un jurnalist american.
             
Potrivit site-ului canadian Vice News, este vorba de unul din reporterii săi, Simon Ostrovsky. În cadrul unei conferințe de presă, Veaceslav Ponomarev, autoproclamatul primar pro-rus al orașului, nu a menționat numele jurnalistului reținut și nici motivele arestului său.
 
Huffington Post a scris că Douglas Herbert, editor pe domeniul afacerilor externe la „France 24”, a comunicat prin Tweeter marți că primarul a confirmat – „Ostrovsky este reținut de forțele separatiste care ocupă clădirea serviciului de securitate ucraineană”.

Simon Ostrovsky, fost reporter pentru „Moscow Times” și „BBC”, a fost arestat de persoane înarmate luni noaptea împreună cu alți jurnaliști. El este singurul care nu a fost eliberat de atunci.
 
Ostrovsky realiza reportaje despre criza din Ucraina timp de câteva săptămâni, și anume, un serial de subiecte video cu denumirea „Ruleta rusească: Invazia asupra Ucrainei”. Cunoaşterea bună a limbilor rusă și engleză i-au permis să intervieveze militarii și civilii când protestatarii pro-ruși au luat cu asalt o secție de poliție în orașul Horlivka la 14 aprilie și mai târziu, când zilele trecute armata ucraineană a lansat o operațiune anti-teroristă împotriva forțelor pro-ruse.
 
Acum o lună,  Ostrovsky a fost reținut pentru scurt timp la un punct de control rus de membrii Berkut, o forță de poliție ucraineană desființată.
 
El a postat ultimul mesaj pe Twitter luni în timp ce se afla la conferința de presă a primarului separatist. El a menționat în timpul conferinței că „primarul” pro-rus din Sloviansk amenință să-i alunge pe jurnaliști pentru întrebarea „provocatoare” despre ținerea sub arest a fostului primar”.
 
Vice News a anunțat pe 22 aprilie că este informat despre situația creată și se află în contact cu Departamentul de Stat al SUA și cu toate autoritățile relevante pentru a asigura siguranța jurnalistului.
 
Conform informațiilor din Newsweek, reprezentanta OSCE pentru libertatea presei Dunja Mijatović a cerut eliberarea imediată a jurnalistului reținut. „Eu rămân profund preocupată de menținerea modelului negativ în privința siguranței jurnaliștilor în Ucraina”, a spus ea. „Fac apel la toți responsabilii pentru a înceta hărțuirea și atacurile împotriva jurnaliștilor și pentru a-i lăsa să-și facă meseria. Simon Ostrovsky trebuie să fie eliberat imediat”.
 
* Ultimul reportaj video al corespondentului Vice News Simon Ostrovsky despre operațiunile anti-teroriste din Ucraina de East (link de pe Youtube) - http://www.youtube.com/watch?v=VNig07RtWxA
 
 
Sursa foto: https://www.google.md/