Eşti aici

Dezinformare promovată de un post TV din Rusia, difuzat şi în Moldova: poliţiştii moldoveni au dreptul să tragă în cei care protestează faţă de integrarea europeană

30 Iunie 2014
3046 de afişări
Postul public de televiziune din Rusia Pervîi Kanal, retransmis şi în Republica Moldova pe aproape tot teritoriul ţării, a difuzat duminică seara un reportaj despre semnarea acordurilor de asociere cu UE de către Republica Moldova, Ucraina şi Georgia care încalcă mai multe prevederi şi rigori deontologice jurnalistice.

Astfel, chiar la începutul reportajului, este difuzată o informaţie neverificată şi incorectă, precum că autorităţile de la Chişinău ar fi dispus ca poliţia să deschidă focul asupra eventualilor manifestanţi împotriva apropierii Republicii Moldova de UE.

„Reieşind din informaţiile agenţiilor de presă, autorităţile moldovenşti, încercând să înveţe din greşelile altora, le-au permis poliţiştilor să deschidă focul dacă la Chişinău vor începe demonstraţii ale celor care nu doresc în Europa”.

În reportaj se vorbeşte doar despre consecinţele negative ale acordurilor de asociere, iar în calitate de surse sunt preluate opiniile a trei experţi, dintre care doi ruşi şi unul din Republica Moldova, cunoscut ca fiind apropiat al unui partid politic care s-a pronunţat deschis împotriva Acordului de Asociere.

Astfel, reportajul difuzat în Republica Moldova încalcă mai multe prevederi importante ale Codului deontologic:
2.1 Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor.
2.2 Jurnalistul solicită opinia tuturor părţilor relevante pentru subiect.
2.5 Jurnalistul verifică, de regulă, informaţiile din două surse independente una de alta. Jurnalistul publică doar informaţiile despre care, în urma verificărilor, are convingerea că sunt veridice.
2.6 Jurnalistul indică, de regulă, sursa informaţiilor sale şi întreprinde demersuri pentru a obţine informaţii din surse citabile.
2.7 Jurnalistul face o distincţie clară între fapte şi opinii şi nu-şi prezintă propriile opinii drept fapte.
 
Amintim că în ultimele luni la Chişinău s-a discutat în repetate rânduri despre securitatea informaţională a Republicii Moldova, care ar fi pusă în pericol de unele posturi TV din Rusia, lucru care a devenit mai vizibil în timpul conflictului din Ucraina.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a monitorizat între 10 și 24 aprilie cinci posturi ruseşti retransmise în Republica Moldova - Prime TV, TV 7, RTR Moldova, Ren TV Moldova și Rossia 24 pentru a verifica dacă acestea respectă prevederile legislației naționale audiovizuale. Decizia respectivă a fost luată ca răspuns la sesizarea deputatului liberal-reformator Ana Guțu, care a cerut oprirea propagandei rusești în spațiul audiovizual al Republicii Moldova. Rezultatele monitorizării urmează să fie făcute publice în timpul apropiat.

În paralel, în perioada 18-24 aprilie, aceleaşi posturi au fost monitorizate şi de Asociaţia Presei Independente (API). Raportul constată că marea majoritate a posturilor supuse controlului au propagat sistematic ideea separatismului în regiunile de sud-est ale Ucrainei, iar informaţiile difuzate în perioada de referinţă de toate canalele rusești monitorizate au fost în măsură să manipuleze opinia publică. Unele instituţii mass-media au fost utilizate ca instrumente de propagandă pentru a inocula populaţiei ideea agresiunii din partea Kievului împotriva locuitorilor pașnici, nedorinţa autorităţilor de a soluţiona pe cale pașnică conflictul, dar și de a arăta slăbiciunea armatei ucrainene în contrast cu măreţia și puterea Rusiei ca stat. Retransmiterea acestor posturi pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă un pericol la adresa securităţii informaţionale a acesteia, a declarat la prezentarea raportului, directorul executiv al API, Petru Macovei.
 
Sursa foto: http://adevarul.ro/