Eşti aici

Experții cer companiei Facebook să limiteze accesul către imaginile violente

01 Septembrie 2014
1737 de afişări
Unul din consilierii de securitate ai companiei Facebook vrea să ceară administrației rețelei să aplice măsuri ce ar preveni apariția fotografiilor şi imaginilor video cu scene de violență, informează bbc.com.

Inițiativa vine după apariția pe Facebook a unor fotografii cu oameni decapitaţi, făcute pe teritoriul Siriei controlat de către jihadiștii grupării Statul Islamic (SI). Inițial, compania a refuzat să scoată pozele, declarând că acestea nu contravin regulilor. Ulterior, după ce postul de radio BBC a făcut un apel către Facebook, administratorii rețelei au blocat fotografiile cu pricina.

Directorul Institutului american pentru siguranța familiei pe internet (Fosi), Stephen Balkam, a declarat că va aborda această problemă la ședința privind securitatea pe internet a companiei Facebook, care va avea loc în septembrie.

„Posibil că vor exista situații când difuzarea imaginilor violente ar putea fi justificată prin interesul public faţă de un subiect sau altul. Însă dacă ele sunt distribuite pe Facebook sau prin intermediul altor rețele de socializare, ar trebui să fie introduse două niveluri de protecție”, a declarat Balkam pentru BBC.

Primul nivel de protecție, potrivit lui Stephen Balkam, ar fi o interfață cu mesaj de avertizare privind conținutul materialului. În al doilea rând, expertul propune ca pe rețelele de socializare să apară posibilitatea de verificare a vârstei utilizatorului. În 2013, Balkam a criticat Facebook pentru refuzul de a elimina o postare video în care se arată cum a fost decapitată o femeie din Mexic.

Sursa foto: http://rack.1.mshcdn.com/