Eşti aici

CPJ condamnă arestul redactorului azer Sardar Alibeyli

08 August 2013
1925 de afişări

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) de la New-York a condamnat arestul redactorului-şef al ziarului Nota Bene din Azerbaidjan, Sardar Alibeyli, care este acuzat de huliganism. Ziaristul azer riscă până la șapte ani de închisoare.

Sardar Alibeyli a fost arestat pe 31 iulie a.c., fiind învinuit de huliganism însoţit de vătămare corporală. Redactorul-şef al ziarului Nota Bene a respins acuzaţiile aduse. Colegii de redacţie ai ziaristului consideră că şeful lor este urmărit de organele de drept pentru publicarea unor remarci critice în adresa preşedintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, pe reţeaua de socializare Facebook.

„Autorităţile de la Baku trebuie să îl elibereze imediat pe Alibeyli şi să înceteze urmărirea penală a acestuia”, a declarat coordonatoarea programului CPJ pentru Europa şi Asia Centrală, Nina Ogneanova.
CPJ a remarcat înrăutăţirea situaţiei libertăţii presei din Azerbaidjan în ultimii doi ani. Jurnaliştii şi redactorii azeri tot mai des sunt abuzaţi, hărţuiţi şi ameninţaţi, în contextul apropierii campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din octombrie 2013.

Conform Indicelui Libertăţii Presei din iunie 2013, elaborat în cadrul proiectului Monitorizarea Libertăţii Presei în țările Parteneriatului Estic (East Media Freedom Watch), Azerbaidjanul se află pe penultimul loc în lista celor șase ţări post-sovietice (Ucraina, Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia), cu 520 de puncte din 1650 posibile, fiind urmat de Belarus, care încheie clasamentul cu 414 puncte.