Eşti aici

CCA a ales 12 candidaţi pentru şase funcţii la Consiliul de Observatori al TRM

13 Decembrie 2013
1817 afişări

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a ales 12 candidați finali din 24 de persoane care s-au înscris la concursul pentru ocuparea a şase funcţii de membru în Consiliul de Observatori (CO) al Teleradio-Moldova (TRM).

Printre cei aleşi se numără directorul de programe al Radio Moldova Actualităţi, Ion Bunduchi și directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente (API), Petru Macovei. Celelalte persoane care au trecut în faza finală a concursului sunt Vasile Chirilescu, Tudor Osoianu, Nicolae Spătaru, Stela Nistor, Lilian Boboc, Alexandru Leanca, Ludmila Vasilache, Lilia Gurez, Andrei Luchianciuc.

Doi dintre actualii membri ai CO, Eugen Râbca și Vitalie Țapeș, au candidat și ei, deoarece le expiră mandatul în 23 decembrie. CCA a ales doar candidatura lui Vitalie Ţapeş.

Cei 12 candidați urmează să se prezinte în faţa Comisiei parlamentare pentru mass-media, iar apoi Parlamentul va alege şase noi membri ai Consiliului de Observatori.

Potrivit deciziei CCA din 2008 referitoare la Regulamentul cu privire la organizarea concursului, funcţia de membru al CO este imcompatibilă cu statul de parlamentar, membru al Guvernului sau membru al CCA. Consiliul de Observatori este organul de conducere autonom al Teleradio-Moldova. El este compus din nouă membri, cu calificări în diferite domenii.