Eşti aici

CCA va monitoriza cum au reflectat posturile tv protestele din septembrie

29 Septembrie 2015
1348 de afişări
Membrii Consililului Coordonator al Audiovizualului (CCA) au votat unanim, marți, 29 septembrie, în cadrul ședinței publice, decizia de a monitoriza principalele buletine de știri prezentate de 13 radiodifuzori sub aspectul respectării legislației în  reflectarea protestelor din septembrie din capitală. Președintele CCA, Dinu Ciocan, a declarat că propunerea de monitorizare a parvenit în urma autosesizării instituției la întâlnirea cu reprezentanții protestatarilor.

Astfel, postul public de televiziune, radiodifuzorii cu acoperire națională și alte posturi vor fi supuse monitorizării din partea CCA privind modul de reflectare a protestelor. Perioada de monitorizare va fi de la 6 până la 27 septembrie 2015.
În afara de aceasta, radiodifuzorii vor trebui să raporteze volumul de prezență a liderilor protestelor în cadrul emisiunilor de dezbateri și a altor programe la posturile de televiziune monitorizate.

Anterior, protestatarii au solicitat demisia șefului CCA pe motiv că actuala componență a consiliului nu asigură dreptul cetățeanului de a fi informat.
Un șir de proteste, organizate de manifestanții din PMAN, au avut loc și la sediul postului public de televiziune Moldova 1. Oamenii susțin că postul național tv reflectă manipulatoriu evenimentele din centrul capitalei.
 

Sursă foto: tribuna.md