Eşti aici

Codul audiovizualului, din nou în atenția deputaților

08 Iulie 2016
2492 de afişări
Parlamentul a adoptat, joi, 7 iulie, în primă lectură două proiecte de lege – nr. 125 (PL) și nr. 218 (PD) ce prevăd modificări la Codul audiovizualului în vigoare.  Unii deputați s-au arătat nemulțumiți de faptul că sunt nevoiți să dezbată și aceste proiecte, după ce, pe 1 iulie,  au examinat și au votat în primă lectură proiectul noului Cod al audiovizualului. Autorii inițiativelor legislative au motivat că aceste modificări vor fi folosite ca amendamente la votarea în lectura a doua a proiectului noului cod.

Prima inițiativă, cea a liberalilor, a fost prezentată de deputatul Lilian Carp. Potrivit proiectului de lege, „Radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii vor difuza programe autohtone cu caracter informativ şi analitic în proporţie de 100%, dintre care 80 vor fi în limba română. Se permite difuzarea programelor informative şi analitice produse în statele membre UE şi SUA, precum şi a statelor care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la Televiziunea Transfrontalieră”. Potrivit documentului, în cazul în care radiodifuzorii nu vor respecta această prevedere, vor risca amenzi de la 30.000 lei până la 50.000 lei, suspendarea licenţei de emisie pentru o perioadă de 30 de zile sau le va fi retrasă licenţa de emisie.

Cu aceasta nu a fost de acord Fracțiunea PSRM din parlament, care a replicat că proiectul liberalilor ar contrazice art. 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și alte acte legislative naționale.

Cel de al doilea proiect de modificare a actualului Cod al audiovizualului, ai cărui autori sunt deputații PD, prevede majorarea duratei prime time-ului de seară, de la ora 18:00 până la 24:00 şi interzice difuzarea programelor militare, analitice sau politice din statele care nu au semnat Convenţia Europeană cu privire la Televiziunea Transfrontalieră. Totodată, proiectul nr 218 prevede ca televiziunile să mărească produsul autohton în orele de maximă audiență de la 4 la 6 ore, în contextul în care acestea trebuie să aibă transmisiuni de produs autohton de 8 ore pe întreg parcursul zilei. „Toţi radiodifuzorii din RM, care sunt înregistraţi sunt obligaţi să respecte prevederile Codului audiovizualului. ”Am propus un şir de sancţiuni la articolul 38  - de la amenzi, până la interzicerea de a plasa publicitate şi, în final, retragerea licenţei, dar, evident, doar prin intermediul instanţei de judecată”, a explicat deputatul PD, Sergiu Sîrbu. Deşi iniţial au participat la elaborarea acestui proiect de lege și deputaţii PLDM, aceștia au anunţat la începutul dezbaterilor că şi-au retras semnăturile de pe document.

Inițiativa democraților a atras replici dure în ședința parlamentului. Vicepreşedintele Fracţiunii PLDM, Vadim Pistrinciuc, și-a exprimat îngrijorarea că ”acest proiect nu interzice propaganda, dar bagă reglementări suplimentare, care pot să curme mica libertate de expresie care există astăzi în Moldova”. Potrivit deputatului PLDM, proiectul PD conține prevederi ce pot pune în dificultate canalele mici sau studiourile independente de producţie. „Să nu ne trezim că ne uităm cu toţii doar la cele cinci canale ale partidului dvs., ar fi un pericol foarte mare”, a avertizat Vadim Pistrinciuc.

Proiectele de legi nr. 125  și nr. 218 au  fost prezentate parlamentului spre aprobare, respectiv, în lunile aprilie și mai 2015. Întrucât ambele au trezit discuții controversate în societate, speakerul Andrian  Candu a decis să solicite avizarea lor de către instituțiile europene. Ulterior, Consiliul  Europei,  Reprezentantul OSCE  pentru  libertatea  mass-media  au  examinat  aceste inițiative legislative  și au făcut recomandările de rigoare.