redactor-şef Business News Service
Oferta de a scrie despre jurnalismul economic în Republica Moldova şi problemele acestuia a venit chiar în ziua când a picat site-ul pentru care lucrez www.mold-street.com.
Nu a fost o ştire senzaţională, despre o tranzacţie financiară sau despre o afacere de succes a vreunui moldovean. Ştirea care a provocat un număr record de accesări şi de share, circa 10.000 în doar 24 de ore - a fost despre noul registru al monumentelor istorice din Chişinău. Nebunia accesărilor a fost provocată mai degrabă de titlul ştirii, unde era menţionat un celebru club de fiţe din capitală, care prin voia aleşilor locali a ajuns în acest registru.
Faptul că o ştire a atras un număr atât de mare de accesări m-a bucurat la început. Or, o pagină WEB poate obţine publicitate şi bani pentru a continua să activeze, în primul rând, dacă are multe accesări. Aşa că dacă mergem pe această pistă, am putea atrage mai multă publicitate.
Este adevărat că numărul accesărilor poate fi uşor „umflat”, apelând la un soi de schemă cu servere aflate pe insulele Tuvalu şi care contra unei plăţi doar într-o zi pot să-ţi înzecească numărul accesărilor. Ştiu că astfel procedează unele pagini web din Moldova. Dar oare aceasta e soluţia? Nu cred. Până la urmă şi cei care dau reclamă nu sunt nişte fraieri.
M-a întristat însă faptul că numărul accesărilor nu creşte spectaculos şi atunci când scriu despre subiecte serioase, precum majorarea taxelor, executarea bugetului, irosirea banilor publici, embargouri, devalizarea băncilor etc.
Rezultă că pentru cei care pot oferi publicitate (în special companii), arareori contează contentul, ci numărul accesărilor şi, respectiv, al cititorilor.
Sau contează doar atunci când publici o informaţie negativă despre ei, precum o fraudă sau că afacerea a ajuns în faliment. Când îi cauţi să le ceri opinia, nu răspund la telefon şi se ascund după secretare. Imediat ce publici informaţia, te găsesc şi întreabă cine a comandat articolul. Orice explicaţie, că e o informaţie cu caracter economic sau că reflectă o situaţie concretă, este respinsă din start. „Spune ai cui sunteţi? Ai lui Filea, ai lui Plaha? Cum adică, ai nimănui? Aşa-ceva este imposibil!”, ne reproşează oarecum nemulţumiţi oamenii de afaceri.
Şi aici apare o mare dilemă. Mai ales pentru ziariştii care lucrează la holdingurile media, căci avem vreo două-trei şi care iau caimacul contractelor de publicitate.
Cazul cel mai elocvent este - dacă ai contract de publicitate cu unul dintre operatorii de telefonie mobilă din ţară. Astfel, dacă publici o informaţie cu conotaţie negativă despre companie, şansele de a pierde contractul de publicitate sunt de 99,9%, iar ziaristul care va publica o astfel de ştire sau o va da pe post riscă să rămână fără loc de muncă. De ce am dat exemplul cu companiile de telefonie? Pentru că anume acestea îşi permit frecvent astfel de presiuni şi îţi spun direct în faţă că nu dau publicitate la site-uri minuscule şi fără un număr uriaş de accesări, cum s-a exprimat o portavoce de la una din cele trei companii.
La astfel de presiuni recurg şi restul companiilor mari, inclusiv cele de stat. O informaţie despre salariul managerului general de la compania de stat Air Moldova a fost folosită de administraţia acesteia pentru a rupe în iulie 2013 contractul cu Adevărul prin care se angaja să cumpere în fiecare zi un anumit număr de ziare pentru a le distribui pasagerilor din avioane.
Şi mai gravă este hărţuirea prin instanţe, aşa cum au procedat două bănci respectabile - Moldindconbank şi Victoriabank. Acestea au cerut prejudicii morale şi materiale pentru că le-am fi stricat imaginea atunci când am scris că au dat credite în condiţii preferenţiale magistratului Ion Pleşca, condiţii la care un muritor de rând poate doar visa.
Şi, iată, aşa ajungem la cea mai mare problemă: ce fel de economie avem sau dacă o avem în general, şi care este rostul presei economice într-o ţară fără economie reală?
La o simplă privire pe piaţa media, am putea spune că avem toate ingredientele unei prese economice aproape de standardele internaţionale: există deja şi un post TV specializat pe teme economice; ziare economice în rusă şi română avem, agenţii de presă avem, pagini WEB cu profil economic avem, asociaţii ale jurnaliştilor ce scriu pe teme economice avem, bloggeri ce scriu pe teme economice avem etc. La o adică ce ne-ar mai lipsi?
Principalul element lipsă se pare că este o economie de piaţă reală: cu bursă, cu piaţă de capital, cu afaceri prospere, cu tranzacţii spectaculoase, cu poveşti de succes, cu clasamente ale celor mai mari companii, ale celor mai bogaţi oameni de afaceri etc.
Fără de aceasta, despre ce să scriem? Că ministrul cutare şi cutare a negociat un acord de asistenţă cu nu ştiu care ţară să ne mai dea un ajutor de 100.000 de dolari pentru a stimula afacerile mai mici şi mijlocii, sau că Guvernul nostru foarte reformator a modificat cota TVA de opt ori în şapte ani? E şi aceasta o informaţie economică, doar că am obosit de ştiri care se repetă: a fost negociat, apoi parafat, apoi semnat, apoi votat şi în final irosit un mega-credit de la nu se ştie care instituţie financiară internaţională.
Presa economică are nevoie şi de experţi şi comentatori buni, care să poată oferi explicaţii coerente ale unor fenomene. De exemplu, pe piaţă este practic imposibil să obţii un comentariu al unui specialist de la o bancă comercială despre fluctuaţiile cursului leului, atunci când acesta o ia razna.
În toată lumea sunt analişti care lucrează pentru bănci comerciale sau pentru grupuri financiar-industriale şi care sunt delegaţi să comenteze astfel de evoluţii. La noi nu există aşa-ceva. Poate doar neoficial vreun specialist acceptă să-ţi comenteze fără citarea sursei.
Cineva mi-a explicat că ar exista o înţelegere mai veche între Banca Naţională şi băncile comerciale ca astfel de comentarii să fie evitate pentru a nu afecta cumva cotaţia leului. Dacă e aşa, atunci de ce un mare consilier de la Banca Naţională acuză presa că ar semănă panică în societate şi care susţine că leul nostru este foarte tare. Doar că nu ştie nici el în ce anume e tare.
De fapt, după ultimele evoluţii de pe piaţa financiară mă îndoiesc că avem şi un sistem bancar normal. Mai degrabă sunt nişte firmuliţe ce oferă servicii de încasare de bani sau de tranzit a banilor mafiei din spaţiul post-sovietic.
Cu lumânarea o să găseşti un specialist care să-ţi ofere o explicaţie detaliată a inovaţiilor fiscale ale Guvernului, care stau ascunse prin sertare, în loc să fie puse în discuţie publică. La fel, şi în alte domenii.
Dar cel mai mult presa economică are nevoie de investitori. De oameni de afaceri care sunt gata să rişte cu banii câştigaţi pentru a susţine dezvoltarea presei independente, în mod special, a celei economice.
Uneori mă întreb dacă nu cumva e vina noastră, a ziariştilor, că nu am fost în stare să-i convingem pe antreprenori de faptul că ei înşişi ar trebui să fie interesaţi în existenţa unor resurse mass-media independente, care să scrie şi să reflecte în mod obiectiv fenomenele şi evenimentele ce au loc în ţară şi care nu totdeauna sunt pe placul investitorilor. Lumea zice că aceștia vor apărea imediat cum se va stabiliza situaţia economică şi noi vom ieşi din tranziţia interminabilă. Am dubii în acest sens, dar sper să greşesc.
Ar fi extrem de utilă, ba chiar necesară prezenţa pe piaţă a unui holding din Occident, care să aducă standarde, la care să se poată raporta atât cei care scriu, cât şi cei care consumă. Şi nu doar reguli jurnalistice, ci şi reguli de jucat în piaţa de publicitate, oameni care să-şi poată permite să le spună celor cu publicitatea: „Du-te, domnule, de aici, cu pretenţiile“ la încheierea contractului ş.a.m.d.
Este cert că problemele cu care se confruntă presa, inclusiv cea economică, în zilele noastre nu vor dispărea, iar presiunile exercitate de mediul de afaceri şi de cel politic vor continua.
Şi aici revin la ştirea de la care a picat pagina web, mai precis nu la ştire, ci la calitatea publicului care a accesat-o.Pentru că, dacă am avea un public cu exigenţe mai mari, un public mai educat, care ar fi în stare să sancţioneze cu telecomanda, cu accesările, cu abonamentele în permanenţă toate ştirile de groază şi ororile la care asistăm, atunci poate că şi mass-media din R. Moldova, inclusiv cea economică, ar arăta un pic altfel.
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.