Ro
En
Рy
doctor în istorie
La începutul lunii august, în presă și pe rețelele de socializare a pornit o discuție – după noi, controversată – privind denumirea localităților din Republica Moldova și traducerea acestora în limba rusă. Printre materialele care au alimentat aceste discuții a fost și articolul apărut pe portalul de știri NewsMaker, intitulat „Кишинев или Кишинэу? Кто прав в споре о названиях городов Молдовы?” („Kișiniov sau Chișinău? Cine are dreptate în polemica privind denumirea orașelor din Moldova”?).
Între altele, portalul scrie: „Pe rețelele de socializare s-a activizat discuția despre scrierea „corectă” a toponimelor moldovenești în limba rusă. Drept motiv pentru aceasta au servit observațiile sistematice ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) care a solicitat ca în programele în limba rusă să fie folosite denumirile localităților stabilite prin lege, adică „Кишинэу”, „Бэлць” și derivatele lor. Experții nu sunt de acord cu aceasta și consideră că legea nu poate schimba regulile limbii ruse, în care este corect să spunem „Кишинев”.”
Prima impresie pe care o are un cititor neavizat, atunci când parcurge acest text – structurat în mai multe paragrafe și cu referire la mai multe opinii, dar toate consonante aceluiași mesaj – este că la momentul actual în Republica Moldova are loc o ofensivă asupra limbii ruse... Impresia este amplificată de utilizatorii Facebook, dar și de canalul NTV Moldova. Astfel, despre denumirea Chișinăului s-au făcut mai multe comentarii cu diferite nuanțe, de la satiric (postarea lui Mark Tkaciuk), ironic (postarea Elenei Pahomova) până la afirmații ce dezvăluie lipsă totală de deschidere spre dialog. Toate însă acreditează ideea că în Republica Moldova se încearcă interzicerea denumirilor în limba rusă.
În acest fel, considerăm că s-a alunecat prea mult în sfera manipulării. Într-un comunicat de presă publicat pe 23 august 2017, CCA solicită instituțiilor de presă „să dezmintă falsurile publicate, pentru a se evita manipularea opiniei publice în cazul unor subiecte sensibile din societate, și să renunțe pe viitor la diseminarea unor informații nonveridice, care ating indubitabil interesele telespectatorilor din țara noastră”. Instituțiile media vizate nu au amintit însă despre acest comunicat, ceea ce subliniază lipsa interesului pentru o reflectare pluralistă a problemei abordate.
De unde a apărut problema?
Trimiterea la un interviu realizat cu un lingvist din Federația Rusă, precum și „argumentul” precum că forma împrumutată „Кишинэу” (Chișinău) „nu sună rusește”, nu au acoperire științifică. Nici Mahacikala, capitala Daghestanului, subiect al Federației Ruse, nu prea sună rusește. La fel, denumirile altor orașe din statele vecine Federației Ruse – Helsinki, Stockholm, Beijing/Pekin, nu sună deloc rusește.
Dincolo de aceasta, dacă ne referim la polemica noastră, problemele se trag încă din perioada sovietică. Începând din perioada postbelică, în condițiile lipsei unor reglementări lingvistice oficiale și în contextul statutului marginal pe care îl ocupa limba română, multe denumiri de localități au fost pervertite, iar în cazul altora funcționau în paralel câteva denumiri, dintre care unele cu forme sensibil diferite.
Ce prevăd hotărârile din 31 august 1989
La 31 august 1989, Sovietul Suprem al RSSM a adoptat două legi importante – una, intitulată „Cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldovenești” și alta, „Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești”. Prima avea un text scurt și completa Constituția cu art. 70 prim, care conținea următoarea frază: „Limba de stat a RSSM este limba moldovenească. Limba de stat este folosită în viața politică, economică, socială și culturală și funcționează în baza grafiei latine”. Prin aceasta, RSSM intra în rând cu Țările Baltice și republicile caucaziene, care pe parcursul perioadei sovietice au avut limbile naționale ca limbi de stat. Totodată, în 1989, pentru prima dată din 1944, limba română revenea în sfera publică de pe teritoriul Basarabiei.
Cea de a doua lege conținea un șir mai mare de prevederi, dintre care semnalăm art. 24 din „Titlul VI. Limba în denumiri și în informații”. În acesta era prevăzut – „Localitățile și alte obiective geografice de pe teritoriul RSSM au o singură denumire oficială sub forma ei moldovenească sau, respectiv, găgăuză, originară (fără traducere sau adaptare), ținându-se cont de tradițiile istorice din localitatea respectivă. Scrierea corectă a denumirilor de localități și de alte obiective geografice se stabilește în îndrumare speciale. Denumirile de piețe, străzi, raioane orășenești se formează în limba de stat fără traducere (în localitățile cu populație de naționalitate găgăuză – în limba găgăuză), iar în localitățile sătești în care majoritatea populației este de naționalitate ucraineană, rusă sau bulgară – într-o limbă acceptabilă”.
Implementarea legii
Fără a ne referi la evoluțiile politice interne regionale și boicotarea legii în anumite regiuni, trebuie remarcat faptul că pentru raioanele din stânga Nistrului legea prevedea trecerea completă la documentația instituțiilor statului în limba română abia de la 1 ianuarie 1995, iar pentru localitățile cu populație vorbitoare de limba găgăuză, cu începere de la 1 ianuarie 1996. Principala prevedere care a fost implementată, a ținut de trecerea tuturor documentelor oficiale în română și la aplicarea grafiei latine la Chișinău și în procesul de învățământ în general. Celelalte prevederi, inclusiv cea referitoare la scrierea corectă a denumirii localităților, care trebuie să aibă o formă unică, nu este respectată nici astăzi. Principala vină a autorităților constă în faptul că nu a fost elaborat îndrumarul special privind denumirile localităților și realităților geografice.
La un moment dat, după obținerea independenței, pe instituțiile de stat din Chișinău, dar și pe clădirile școlilor, au fost plasate plăcuțe bilingve. Ca atare, problema nu consta în bilingvism (deși nici acesta nu era reglementat juridic, ceea ce ducea la încălcarea legii din 31 august 1989), ci în faptul că orașul Chișinău era scris pe plăcuța sau firma formulată în rusă nu „Кишинэу” (Chișinău), ci „Кишинев” (Kișinev). Această situație se prelungește și în ziua de azi. De exemplu, pe clădirea Direcției generale de învățământ din Chișinău apare Kișinev și nu Chișinău. Pe varianta tradusă în limba rusă a unor pagini internet de știri, denumirile localităților sunt redate diferit față de varianta în limba română, cel mai des apărând același „Kișinev”.
Denumiri rămase neunificate
Legat de denumirile localităților din Republica Moldova, rămân mai multe forme care ridică semne de întrebare. Unele sunt rezultatul coruperilor de pronunție în timp – de exemplu, Ulma-Ulmu, Izbișce - Izbești, Pererâta - Pârâta (după cum semnala lingvistul A. Dîrul în 1989), iar altele prezintă diferențe considerabile de scriere și pronunție între forma românească și cea impusă în perioada sovietică:
Glodeni - Glodeanî,
Otaci - Ataki,
Bălți - Belițî,
Orhei - Orgheev
Basarabeasca - Bessarabka,
Edineț - Edințî
Soroca - Sorochi
Briceni - Bricianî
Dondușeni - Dondiușanî.
Pe lângă aceasta, există și cazuri în care forma inițială s-a pierdut definitiv – de exemplu, localitatea Râbnița, cu un procent considerabil de populație românofonă în prima parte a secolului al XX-lea, era ortografiată în anii 1924 - 1940 Râmnița, iar în vorbirea curentă a localnicilor a fost utilizată până în anii 1960, deși forma impusă oficial deja era Râbnița.
Existența în spațiul public a două forme pentru denumirea localităților, pe lângă faptul că încălcă hotărârea Sovietului Suprem al RSSM din 31 august 1989, care rămâne în vigoare până astăzi, creează situații ce pot duce la erori, confuzie și, pur și simplu, la coruperea limbii.
Limitele legii
Legea din 31 august 1989 continuă să fie valabilă, nefiind contestată de nimeni până în acest moment, pe cale juridică. Dincolo de încercarea unor publicații online și internauți de a prezenta cerința legală de a se folosi și în limba rusă, dar și în oricare altă limbă de pe teritoriul Republicii Moldova, a formei „Chișinău” drept presiune asupra limbilor minorităților naționale, aceasta este o aserțiune exagerată. Folosirea altor forme decât Chișinău constituie de fapt încălcarea legii.
În primul rând, legea din 1989 nu interzice folosirea în privat sau în literatură a denumirii Kișinev, ci doar statuează utilizarea în documentele oficiale și în spațiul public (ceea ce implică și audivizualul), a formei unice de Chișinău. În același timp, conform aceleiași legi, pentru localitățile cu populație vorbitoare de găgăuză, în plan republican, prioritate ar avea denumirea locală, care însă iarăși nu a fost menționată în vreun demers al Unității Teritorial-Autonome Gagauz-Yeri, dar nici în vreun alt îndreptar/nomenclator elaborat de autoritățile centrale de la Chișinău în colaborare cu reprezentanții mediului științific.
Până la adoptarea unei hotărâri care ar amenda articolul 24 al „Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești”, acesta rămâne valabil și ar trebui respectat nu doar de autoritățile centrale, ci inclusiv de angajații mass-media. Un prim exemplu în acest sens l-ar putea constitui chiar administratorii paginilor de știri ale căror postări de bază, scrise în română, sunt traduse pentru versiunea de limba rusă.
În loc de concluzii
La momentul actual, pe lângă respectarea articolului 24 la care ne-am referit mai sus, rămâne ca o sarcină imperioasă elaborarea unui nomenclator unificat al localităților de pe teritoriul Republicii Moldova, în care, pe lângă unificarea unor denumiri ca Glodeni (și forma sovietică Glodeanî) și Orhei (forma sovietică Orgheev), este necesară și corectarea denumirii unui șir de localități. Am putea aduce exemplul localității Hâjdieni, cu o populație majoritară românofonă, care exista la 1600, iar denumirea i-a fost schimonosită în perioada sovietică în „Ghijdianî”.
Soluțiile în această problemă nu pot fi propuse prin postări sau comentarii în emisie, cu caracter emotiv, ironic sau sarcastic, ci trebuie argumentate din punct de vedere lingvistic și juridic. În ceea ce privește faptul că ar dispărea forma chișinăuieni („kișiniovțî”) în limba rusă, deoarece „chișinăuțî” nu poate exista conform regulilor gramaticale ale limbii ruse, ca soluție sunt chiar formulele folosite în cazul locuitorilor altor orașe care în rusă sunt folosite astfel – locuitorii Shanghaiului, locuitorii orașului Helsinki, pentru cei pe care îi deranjează formele gramaticale de tip șanhaieni, helskinkieni, mahacikalieni etc. Iar la urma urmei, nimeni nu contestă dreptul rușilor de a folosi adjective care diferă de forma oficială a orașului sau a localității -- iar microbiștii o știu probabil cel mai bine, atunci când aud expresia „echipa monegască” și înțeleg imediat că se referă la Monaco...
-----------------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
