Epistolă strigoilor sau Despre riscul NIT-izării presei audiovizuale și online din Moldova

De 6 ore mă tot apuc să scriu acest comentariu. Scriu și șterg. Știu că așteptați, poate, un text științific despre rigori jurnalistice, deontologie, autoreglementare – așa cum am mai scris pentru acest portal... Scuze, azi n-am chef să dădăcesc pe nimeni. Totuși, încerc să scap de starea care mă domină, pentru a nu v-o transmite integral. Scriu, șterg și beau cafea. Nu e depresie. E o stare de revoltă internă care mă sugrumă de ceva vreme și care nu-mi permite să mă gândesc la altceva. Simt cum sângele îmi protestează în vene. Vreau să opresc Pământul în loc ca să am timp să vorbesc cu fiecare, să mă asigur că fiecare mă înțelege... Dar nu pot! E prea multă debandadă în juru-mi. Prea mulți „actori” pe care trebuie fie să-i menajez, fie să-i ocolesc, fie să-i strâng odată în brațe încât să-i frâng. În adolescență, tata a încercat să mă apere de jurnalism. Abia acum înțeleg de ce... Știindu-mă, a vrut să mă protejeze, „să-mi lege ochii” ca să nu vad cât de cruzi, mișei și falși pot fi oamenii.

Nu, n-o să mai șterg nimic din ceea ce scriu, pentru că această stare de revoltă internă se datorează mediului în care trăiesc eu, dar trăiți și voi, jurnaliștii care citiți aceste rânduri; se datorează modului în care mulți dintre voi înțelegeți să vă faceți, conștient, strâmb meseria și, culmea, unii dintre voi vă simțiți OK și nu aveți nicio remușcare. Exact ca killerii!

Nedreptatea a expulzat, de la începutul anului (deci, într-o singură lună), cel puțin trei jurnaliști din Moldova – oameni deosebiți alături de care am lucrat și pe care „i-am crescut”. Au capitulat în fața răului. În 2015, au plecat alți șase. Pur și simplu, din cauza principiilor sănătoase, au fost rejectați de meseria asta nocivă, cu specific moldovenesc. S-au văzut nevoiți să plece ca să nu moară de foame aici. Ieri a mai plecat un om drag, iar la sfârșitul lunii va mai pleca unul... și mai drag, cel mai drag – tot jurnalist, dar nu doar jurnalist. Cel puțin trei familii de jurnaliști dezbinate.

Fug toți din țara în care nimic din ce-i scris în lege nu se respectă, țara în care nici măcar jurământul cu mâna pe Constituție nu mai costă nimic, la fel cum nu mai costă nimic nici jurământul lui Hipocrate - țara în care strigoii pupă drapelul pe la miez de noapte și se instalează miniștri. Aici oamenii mor ca muștele din cauza nepăsării criminale și a corupției, iar cei rămași se vând ca roșiile la piață doar ca să mai reziste un pic. Vă amintiți cum, atunci când ardeau turnurile gemene în SUA, oamenii săreau de la al 10-lea, al 20-lea etaj? O făceau ca să mai trăiască măcar câteva secunde... Oricât ați încerca să amânați momentul nefast, această soluție provizorie de a te vinde ca jurnalist oricum vă va duce, în cele din urmă, la deces profesional, pentru că așa e legea naturii - indiferent câți bani ai avea, nu te poți apăra de boală atunci când totul în jur e infectat, pute și emană viruși.

Eu am decis: rămân să lupt, să rezist și să lucrez în acest sistem ucigaș! Nu am buton de „autoexpulzare”, ci doar de „autolichidare”. Dar s-a blocat. Celor de afară vreau să le spun că noi, aici, în Moldova, am ajuns să ne salvăm unii pe alții de boli pe Facebook. Fără autorități. Ne gazăm suspect în case, în timp ce medicii de pe ambulanță vin, sună la ușă și, dacă nu le deschidem, pentru că suntem deja leșinați, ne lasă o scrisorică în poartă și pleacă. Am ajuns să ne păzim de „statul” care ar trebui să ne apere! Mai bine zis, de cei care cred că ne reprezintă pe noi, cetățenii. Ne apărăm de ei ca de strigoi. Pe cei care îndrăznesc să-i confrunte deschis, îi plimbă prin pușcării (nu la cazul Filat mă refer aici), iar pe ceilalți îi intoxifică mediatic ca nu cumva să se răzvrătească.

Până aici a fost „lirică” – vorba unui apărător al strigoilor. Urmează concretizările dure și morala.

Ca cetățean onest al acestei țări, periodic, răsfoiesc Constituția și Codul fiscal. În art. 34 (4) din Constituția Republicii Moldova scrie: „Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. La câțiva metri de mine, la televizor, o prezentatoare sexy, dar vădit plictisită, încalcă această prevedere constituțională și crede că face jurnalism la singura televiziune de știri din Moldova (culmea, afiliată CNN). Urmăresc reportajul despre „cel mai sincer protestatar” din cortul lui Usatîi până la capăt, apoi dau nervos la CNN. Acolo, surpriză! În doar câteva minute am constatat că acest post de televiziune, deși nu este din Moldova, respectă Constituția țării mele. Urmăresc în continuare și văd un reportaj scurt și o bucată de discurs ținut de Secretarul de Stat american, John Kerry, la inaugurarea noului sediu al ziarului „Washington Post”, despre nevoia de adevăr și importanța presei libere: „Este vital ca adevărul să iasă la lumină şi faptele să fie cunoscute, pentru că, altfel, oamenii inventează lucruri şi distribuie propagandă. Uitaţi-vă la ce se întâmplă când cunoştinţele lipsesc şi câtă putere dă această stare de fapt dictatorilor, demagogilor şi tiranilor.Tăcerea permite infracţiunilor şi corupţiei să ruineze ţări întregi. Ignoranţa le permite demagogilor să spună că sus e jos, iar negru e alb”, a spus John Keery. Demnitarul acesta american nu locuiește în Moldova și, aparent, nu a spus nimic ieșit din comun. Seamănă cu un citat din manualele pentru studenții de la jurnalism. Dar câtă putere capătă aceste cuvinte atunci când în țara în care ești, aceste valori sunt suprimate și înlocuite cu non-produse jurnalistice, cu propagandă care duce la dictatură, corupție și, în cele din urmă, la tiranie!

La începutul acestui comentariu, mă gândeam să trec materialul jurnalistic despre cetățeanul turmentat din cortul lui Usatîi prin filtrele expertizei jurnalistice. Să-l demontez bucată cu bucată. Am renunțat. Ar fi penibil. La fel de penibil cum ar fi să fac analiza reportajului difuzat de același post TV în ultima campanie pentru alegerile locale, în care lui Dorin Chirtoacă i se reproșa de după cadru că „în perioada rece, Chișinăul nu e prea verde, iar vara orășenii sunt nevoiți să-și șteargă pantofii de colb de două ori pe zi”.

Am impresia că suntem niște cobai, că cineva își testează aici „armele” propagandistice. Ne testează nu răbdarea, ci intelectul. Este un joc la limita absurdului. Există în Moldova niște jurnaliști și analiști politici pe care, în diferite perioade, îi regăsim prestând servicii ba unei grupări politice, ba alteia. Pentru ei nu contează orientarea sau principiile acelei grupări. Aceștia acceptă tot felul de cadouri de la liderii acestor partide – de la telefoane mobile, tablete și burse în străinătate, până la case și mașini. Poate o să vi se pară ciudat, dar eu încă nu am înțeles ce îl poate determina pe un jurnalist, analist, sociolog, consultant politic foarte cotat în România pentru corectitudine și profesionalism, să lase totul baltă și să vină în Moldova în slujba unui partid? Ciudate lucruri se întâmplă. Se vorbește în breaslă că materialul propagandistic la care mă refeream ceva mai sus a fost rodul minții și imaginației unui „jurnalist” care tocmai a migrat dintr-o tabără verde în una albastră, după ce verzii nu i-au mai plătit, deoarece liderul a ajuns la pușcărie. Cică „găselnița” cu cetățenul turmentat a fost dovada loialității lui față de noul său finanțator albastru. A lucrat „pe cont propriu”, cu resurse minime, dovadă fiind și faptul că microfonul în care vorbește „cel mai sincer protestatar” nu are sigla canalului TV... E o ipoteză alimentată de bârfe, dar există suspiciuni că, în trecut, acest „jurnalist”, venit de peste Prut, a deservit contra cost și alte regimuri nedemocratice din Republica Moldova. Deci nu are principii. E mercenar!

Poate că acest derapaj jurnalistic putea fi trecut cu vederea. Poate, deși este de o gravitate de nedescris. Dar el este cu atât mai grav cu cât riscul NIT-izării presei audiovizuale și online din Moldova la ora actuală este mai mare ca oricând. Vorbim de un fenomen tolerat și chiar încurajat de proprietarul principalelor rețele de televiziune din această țară. Vorbim de un singur proprietar-beneficiar, indiferent câte firme sunt trecute oficial ca proprietari ai posturilor de radio și TV care îl deservesc. Vorbim de mecanismele concertate de intoxicare mediatică aplicate de instituțiile media din trustul acestui „terminator” al libertății presei în Moldova.

Colegii noștri americani și europeni ne spun, diplomatic, de fiecare dată când au ocazia că niciun guvern, oricare ar fi pretenţiile acestuia şi indiferent de realizările lui, nu poate fi considerat bun, dacă cetăţenilor nu li se permite să spună ceea ce cred sau li se refuză dreptul de a afla despre evenimente şi decizii care le afectează viaţa. „A face jurnalism, a scrie despre adevăr nu este o crimă - este o insignă de onoare. Acesta este un serviciu public”, le-a spus John Kerry jurnaliștilor de la „Washington Post”.

Imaginați-vă pentru un moment că un jurnalist ajunge la spital în stare gravă... Are nevoie de o intervenție chirurgicală. Suferă de cancer, dar este recuperabil, iar medicii, neprofesioniști și indiferenți, nu-l duc în sala de operații, ci îi administrează laxative... Și nu o zi, nu o lună, ci ani la rând... Cum v-ați simți, stimați colegi? Nu-i așa că ați avea obiecții față de profesionalismul medicilor care vă tratează? Nu-i așa că ați fi furioși? Sunt convins că da. Dar ce folos? Ați fi prea slăbiți, iar vocea voastră nu ar mai auzi-o nimeni. Nu ați mai conta. Aceasta este societatea monstruoasă pe care o clădiți strâmb, pentru bani, acum. Mâine veți culege roadele.
--------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.