Eşti aici

Liliana Vițu-Eșanu este noua președintă a Consiliului Audiovizualului, iar Aneta Gonța - vicepreședintă

16 Decembrie 2021
2287 de afişări
Liliana Vițu-Eșanu a fost aleasă președintă a Consiliului Audiovizualului (CA), iar vicepreședintă a autorității a devenit Aneta Gonța. Alegerea conducerii CA a avut loc prin vot secret, în cadrul ședinței din 16 decembrie. Ambele candidaturi au fost votate cu unanimitate de voturi.
 
Candidura Lilianei Vițu-Eșanu a fost propusă de patru membri CA (minimul necesar este trei), primul fiind Eugeniu Rîbca. Tot el a propus-o pe Aneta Gonța pentru funcția de vicepreședintă a instituției. Aneta Gonța a dorit la rându-i să-l propună pe Eugeniu Rîbca în calitate de vicepreședinte al CA, însă ultimul a refuzat. 

În cadrul ședinței, Liliana Vițu-Eșanu a declarat că își dorește restabilirea încrederii publicului în autoritate. „În primul rând, încrederea că această instituție poate să aplice Codul de o manieră corectă, poate să acționeze astfel încât să contribuie la dezvoltarea presei autohtone în special, la crearea condițiilor pentru dezvoltarea presei în Republica Moldova. La fel, să protejeze spațiul informațional, să vină cu acțiuni care să elimine pe parcurs distorsiunile, decalajele în problemele care există în ceea ce privește publicitatea, măsurarea audienței, transparența proprietății. Cred că în primul rând trebuie să facem un plan de acțiuni, fiecare membru să spună ce priorități are, pentru că venim din domenii diferite și avem diferite viziuni. Altă acțiune este să ne concentrăm pe revizuirea și ajustarea legislației secundare din 2019. Aș vedea ca CA să se poziționeze ca un partener al instituțiilor mass-media”, a declarat ea.

Aneta Gonța a menționat că va atrage atenția asupra micromanagementului instituției și ca CA să fie garantul interesului public în domeniul audiovizualului. „Pentru mine e importanță educația mediatică, cred că asta este cheia, nu în a interzice difuzarea anumitor conținuturi, ci pentru a educa publicul ca el să discearnă ce este propagandă, ce este fake. Evident este nevoie de foarte mult efort și aici mizez pe acel articol din Cod - cooperarea cu societatea civilă, care are un potențial foarte mare. Aș miza și pe cooperarea cu mediul academic, cred că e important să-l cooptăm în educația mediatică. Un alt lucru important și dureros pentru mine este calitatea limbii române în conținuturile audiovizuale, este important să revenim la monitoarizarea acestui aspect”, a spus Aneta Gonța.

Liliana Vițu-Eșanu a fost propusă pentru funcția de membră a CA de către Guvern. Potrivit CV-ului, din 2018, ea este coordonatoare pe comunicare și media la Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova. Aproape un an a fost directoarea proiectului „Susținerea radiodifuziunii publice”, în cadrul Internews Kârgâzstan. Din iunie 2013 până în februarie 2015 a fost purtătoare de cuvânt a prim-ministrului de atunci, Iurie Leancă. Anterior, a fost directoare pentru dezvoltare strategică la Centrul pentru Jurnalism Independent, precum și directoarea Departamentului de știri și dezbateri la postul Moldova 1.

A mai lucrat în calitate de coordonatoare de programe la Institutul Republican Internațional din Moldova, coordonatoare pe comunicare la Fundația Eurasia, ofițeră de presă și relații cu publicul la Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Mai devreme a fost corespondentă BBC Word Service în Moldova și expertă pe Moldova la Economist Intelligence Unit (Marea Britanie). În 1998, ea a făcut Școala BBC la București.  Este licențiată în Jurnalism și Științe ale Comunicării și deține un master în studii europene moderne la Universitatea Metropolitană din Londra.  

Liliana Vițu este căsătorită cu Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice.
 
Aneta Gonța a fost propusă de organizații ale societății civile. Este cercetătoare media, formatoare în domeniul educației media, jurnalistă. A avut colaborări cu Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Programul Mass-media al Fundației Soros-Moldova, Agora Francophone și altele. 

În perioada 2019-2020, a fost directoarea Școlii de Studii Avansate în Jurnalism. Din 2018 activează în calitate de vicepreședintă a secției Moldova a Uniunii Presei Francofone. 14 ani a fost lectoră la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. A fost expertă în mai multe proiecte privind monitorizarea conținutului media online, TV, a implementării Acordului de Asociere UE-RM, la CJI, API, Fundația Soros-Moldova. 

Aneta Gonța este doctorandă în Politologie, deține diploma de magistră în Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar licența a obținut-o în domeniul Relaţiilor internaţionale. 

ATRIBUȚIILE CONDUCERII CA

Potrivit Codului serviciilor media audiovizuale, CA este condus de un preşedinte şi de un vicepreşedinte aleşi prin vot secret de cel puţin cinci membri ai Consiliului. Preşedintele CA  convoacă şi prezidează şedinţele, semnează deciziile şi alte acte emise de autoritate, asigură gestionarea alocaţiilor bugetare, numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului, prezintă Parlamentului raportul anual de activitate, reprezintă Consiliul Audiovizualului în relaţiile cu autorităţile publice, cu persoanele juridice, precum şi în relaţiile internaţionale și reprezintă Republica Moldova în organizaţii internaţionale pe aspecte ce ţin de serviciile media audiovizuale.

Preşedintele şi vicepreşedintele CA pot fi demişi, prin vot secret, la propunerea a trei membri şi cu votul a cel puţin cinci membri ai Consiliului Audiovizualului.
 
Noua componență a CA a fost desemnată de Parlament pe 3 decembrie, după ce precedenta a fost demisă in corpore în urma respingerii raportului de activitate pentru anul 2020, drept urmare a mai mutor modificări operate în legislație.
 


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.