Notițe pe marginea „legii anti-propagandă”

Ion Bunduchi, expert media

Chipurile, despre istorie

O sută de ani în urmă, fantoma comunismului ce s-a plimbat vreo două decenii prin Europa și-a găsit găzduire bine-merci într-o extinsă zonă geografică, și a întors toată lumea cu susul în jos. Abia trecuseră alte vreo două decenii, că lumea a explodat, punând la încercare tăria fantomei. Cine a câștigat e greu de spus, pentru că răspunsul depinde de ce pui la bază. Dacă pui nivelul de trai, atunci a câștigat învinsul. Dacă pui retorica patriotică, atunci a câștigat învingătorul. Personal, nu as avea alegere între să trăim bine, sau să avem un stat puternic (întrebarea era adresată de către un moderator „imparțial” de emisiune televizată). Pentru că nu ai între ce alege. Mi se pare zadarnică și, dacă vreți, criminală, strădania să faci un stat puternic, în care cetățenii să trăiască prost.

După un secol, de câțiva ani, altă nălucă se plimbă, și nu doar prin Europa, pentru că, între timp, a apărut Internetul și a făcut lumea mai mică. Năluca propagandei. Propagandei nocive. Și ea, cuvioasa, undeva-și găsește găzduire. Și, dacă e să credem că istoria se repetă, la ce să ne așteptăm în următoarele vreo două decenii?! Papa Francisc nu așteaptă, ci bate clopotele. Mai rămâne să aflăm, dacă le aude umanitatea și dacă, auzindu-le, scoate din algoritmul istoriei repetiția.    

Unde dai și unde crapă...

Pentru că trăiesc mult (jumătate de viață, ca și cum, conștientă, - în epoca get-beget sovietică, și jumătate – nu se știe în care, iar dacă cineva știe, să mi-o spună și mie, dar așa, ca să-l cred), pare-se, m-am dumirit ce face informația cu mintea, firea și convingerile omului. Iar dumerirea zice: nimeni, dinainte, nu știe ce face. Se vede, e dincolo de înțelegerea noastră fie deocamdată, fie dintotdeauna. Bunăoară, personal, am devenit anti-leninist, după ce am studiat integral „operele” lui Lenin, câteva zeci de volume, pentru că așa dicta programa de învățământ. La examen a trebuit să răspund la un subiect din bilet și anume: „Lenin ca filosof”. Din ceea ce citisem, nu reieșea că Lenin, pe lângă celelalte mari „virtuți”, o avea și pe cea de filosof. Volumele erau umplute cu citate din adevărați mari filosofi. Asta am și răspuns la subiect. Examinatorul m-a privit preț de câteva secunde grele și, pentru că era anul 1989, și pentru că acțiunea se desfășura în Kiev, Ucraina, într-un sfârșit, mi-a zic: și eu cred la fel. Ei bine, același examinator, pentru că erau vremuri tulburi, a trebuit să accepte și răspunsurile altor colegi din Moldova, de la alte două facultăți, care, la același subiect, veneau cu „argumente-beton” pentru Lenin-filosoful. Ce demonstrează acest episod? Aceeași informație, în minți diferite „lucrează” diferit. Așa lucrează și propaganda. Indiferent de unde vine, din exterior sau din interior. Nu există propagandă în afara informației și nu există propagandă cu același impact în toate mințile în care ajunge. Doar că, dacă ar fi scutită de propagandă, mintea ar putea fi scutită și de irosire.

Propaganda și echilibrul social

În fond, nici să dai, nici să tai în propagandă nu ar trebui. Propaganda nu-i interzisă de umanitatea care a subscris Declarației Universale a Drepturilor Omului. Aceeași umanitate face propagandă, de exemplu, la modul sănătos de viață. Dar ea a interzis propaganda de război, pe măsură să scoată din echilibru umanitatea.

N-am crezut, dar au venit vremuri, când trebuie să dăm și să tăiem în propagandă. De ce? Pentru că realitățile pe care le trăim sunt zidite nu pe adevărul istoric ori științific, ci pe crezul și vrerea celor mulți. Să ne dăm seama că parlamentul nu votează nici adevăruri (care nu se stabilesc prin vot), nici legi drepte ori strâmbe, ci legi, asupra cărora a convenit majoritatea la momentul votării. E și de înțeles. Guvernanții, pentru că-s guvernanți puși de noi prin vot democratic (nu neapărat și conștient sau informat), au sau trebuie să aibă responsabilitatea actului guvernării, iar cel mai important element al respectivului act, se pare, este echilibrul social. Fără echilibru social, echivalent cu stabilitatea, nu poate fi construit progresul. În lipsa stabilității, țara, pur și simplu, nu are cum să-și mobilizeze tot efortul către progres.

Totodată, să amintim că echilibrul social poate fi perturbat de multipli factori – politici, economici, sociali, militari etc, interni și externi și responsabilitatea guvernării constă anume în a-i elimina. Propaganda, internă sau externă, este factor destabilizator, fără îndoială. Și urmează a fi înlăturat. Modalități sunt multe, dar mai bune decât cele democratice, deocamdată, n-a inventat nimeni. Pe termen scurt, un regim dictatorial poate să pară eficient. Dar pe termen lung progresul general și dezvoltarea durabilă necesită abordare complexă și cu cap.

Toată lumea, și cea care face propagandă nocivă, și cea supusă propagandei, și-a dat seama cât de ieftină și eficientă este arma propagandistică în oceanul de informație în care suntem scufundați. Și a început să caute scăpare de molima asta ultramodernă, pe măsură să influențeze atât din exterior, cât și din interior alegerea de parlamente și de președinți în țări, în care, se pare, nu mai contează votul cetățeanului. Deci, propaganda externă sau internă devine pericol de moarte pentru un drept politic, dreptul la vot, năzuit de secole și neobținut încă de toți cetățenii Terrei. Moldova, nefiind ruptă de restul lumii, și gustând de când e ea din fructul propagandei, trebuia ceva să facă și ceva a făcut. Cu siguranță, nu până la capăt: legea nu spune nimic despre securizarea cetățeanului și de propaganda internă. Or, puțin probabil să poată fi ținută în echilibru vreo societate în care propaganda internă se-ntrece cu cea externă. De progres nu mai zicem. E foarte selectiv, progresul – nu stă la o masă cu propaganda.  

Cu ce înlocuim propaganda externă?

După mine, modificările anti-propagandă votate de parlament sunt elegante: nu interzic propaganda, și-n general, nu interzic nimic – doar permit a retransmite anumite programe audiovizuale din anumite țări. Astfel, nici radiodifuzorii, nici cabliștii, nici autoritatea de reglementare și nici judecătorii nu vor fi puși în situația să demonstreze prezența sau lipsa propagandei în conținuturi, ceea ce, practic, este imposibil și, cred, ar genera un flux de dosare în instanță, în țară și la CEDO, pentru un secol înainte. Deși, fluxul de dosare ar putea apărea, dacă cineva s-ar ambiționa să demonstreze că orice program de radio sau tv este informativ, indiferent că-i cu caracter muzical, istoric sau distractiv. În plus, orice mesaj-cheie propagandistic dintr-un program cu caracter politic poate lesne migra în unul culinar sau în rețelele de socializare, mai cu priză la consumatori. Dar, cel puțin, modificările vor avea un anumit impact, mai ales, pentru consumatorul leneș, deprins să butoneze pe telecomandă în loc să „răsfoiască” internetul. Mă gândesc ce-i așteaptă pe radiodifuzori și cabliști dacă, până la 12 februarie, nu se conformează normelor legale? Primul gând: trebuie să investească bani (modificările sunt costisitoare), daca-i au, pentru că niciodată nu am știut cine și cât investește în dezvoltarea afacerii. Al doilea gând, unul trist: în caz de abateri, ”abătuții” vor trebui să plătească amenzi între 40 și 100 de mii de lei. Pentru cineva 100 de mii echivalează cu un buget anual, pentru altcineva – cu un minut de publicitate. Cineva, prin programe propagandistice, influențează o mie de oameni, altcineva – o sută de mii. Pedeapsa, însă, e aceeași. Cam strâmbă tare echitatea asta, gândită, ca și cum, pentru protejarea consumatorului. M-am gândit, mai întâi, la radiodifuzori și cabliști, pentru că ei nimeresc primii în minghinea noilor modificări devenite lege. Acum, să mă gândesc la consumatorii de audiovizual. Primul gând: vor schimba ei, oare, confortul divanului și telecomandei pe click-uri pe desktop-uri? Puțin probabil. Cineva – poate, majoritatea, cred – nu. Spuneam, noi, oamenii, suntem ființe leneșe: între muncă și odihnă alegem odihna. Dacă ar fi altfel, ne-am trudi să ne informăm de sine stătător, punând la îndoială orice ni se comunică. Asta ar echivala cu gândirea critică și, în plus, cu un angajament personal nedeclarat, de a fi responsabili pentru modul în care ne informăm. Dar pentru că nu este altfel, lăsăm alții să gândească pentru noi și, fără să gândim, subscriem celor ce gândesc alții. Faptul demonstrează că, se pare, a gândi, e cea mai de corvoadă ocupație a specimenului uman. Și atunci, transmitem „corvoada” altcuiva, uitând  pentru ce avem aparat de gândit propriu. Alegem oameni să ne conducă, o habă de vreme, nu și să gândească în locul nostru, oricât de mult doresc și ar dori. Alt gând: radiodifuzorii și cabliștii, mai devreme ori mai târziu, vor trebui să se conformeze legii. Ei și? În an electoral, cu ce înlocuim propaganda externă? Ați ghicit din prima – cu cea internă, deja prea multă.

Să conștientizăm până la capăt: propaganda internă nici cu o iotă nu este mai dulce ca cea străină. Și una și alta utilizează aceleași gloanțe toxice. Și una și alta urmăresc același scop – să facem pași negândiți de noi, dar gândiți de alții, cu interese departe de ale noastre.

Practica de până acum arată că în ani electorali presa autohtonă degradează cu o încăpăținare de invidiat. Pun pariu, așa va fi și-n anul curent. Pentru că cele mai influente mass-media sunt polarizate/partajate politic. Or, asta ar însemna că prin eliminarea propagandei externe va fi loc mai mult pentru propaganda internă – tocmai propice pentru o mai bună „informare” a consumatorului.

Cum ar fi bine

Bine ar fi ca propagandă să fie, dar nu nocivă și nu în mass-media. Și, pentru că ceea ce ar fi bine, deocamdată, este imposibil, ar fi bine să putem deconspira propaganda, de oriunde ar veni. Propaganda devine ineficientă de îndată ce-ți dai seama că-i propagandă. Deci, un lucru de nimic – să ne dăm seama că un mesaj ori altul este propagandă.
--------
Acest material este publicat în cadrul proiectului  „Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.

Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.