Eşti aici

Parlamentul anunță o nouă dezbatere pe marginea Codului audiovizualului. Expert media: ”Este o mimare a procesului participativ”

20 Iulie 2016
2372 de afişări

Propunerile de modificare a Codului audiovizualului în vigoare, precum și proiectul noului Cod vor fi supuse unor dezbateri publice largi, marți, 26 iulie, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova pe site-ul instituției. Expertul media Petru Macovei atrage atenția că, în acest caz, ”Parlamentul R. Moldova își dorește să păcălească din nou opinia publică din țara noastră prin mimarea unui proces participativ de adoptare a modificărilor la legislația audiovizuală”. La rândul său, Ion Bunduchi, unul dintre autorii proiectului noului Cod al audiovizualului, este de părerea că ”mai judicios ar fi fost organizarea unei dezbateri în toamnă, după redactarea proiectului de nou cod și înainte de a fi propus plenului pentru adoptare în lectura a doua”. 
 
Potrivit comunicatului de presă al parlamentului, evenimentul este organizat la inițiativa spicherului Andrian Candu și va avea genericul:  ”Propaganda şi produsul local – provocările din spaţiul mediatic al Republicii Moldova”.

Între altele, comunicatul parlamentului susține că proiectele de legi nr. 125 (PL) și nr. 218 (PD) au fost expertizate de către instituțiile internaționale abilitate, dar că ”Proiectul noului Cod al audiovizualului nu a fost deocamdată transmis spre expertizare”. Potrivit experților media, proiectul noului Cod al audiovizualului a fost, la fel,  expertizat de instituțiile europene, încă în anul 2011.
 
În ce măsură este pregătit parlamentul să adopte un nou Cod al audiovizualului, din moment ce pune concomitent în dezbatere și modificările la Codul actual? Și care ar putea fi impactul dezbaterilor publice anunțate pentru săptămâna viitoare? I-am rugat să răspundă la aceste întrebări pe Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente (API) și Ion Bunduchi, directorul executiv al Asociației Presei Electronice (APEL). Iată opiniile celor doi experți media.
 
Petru Macovei, API:
În acest caz concret, am aproape că certitudinea faptului că parlamentul R. Moldova  își dorește să păcălească din nou opinia publică din țara noastră prin mimarea unui proces participativ de adoptare a modificărilor la legislația audiovizuală. Au fost promisiuni că cele două proiecte (125 și 218 – n.r.), inițiate încă în anul 2015, cu scandal, și criticate mult la nivel național și internațional , vor fi comasate cu proiectul  noului Cod al audiovizualului. Să ne aducem aminte că și la Forumul Mass - Media din octombrie trecut, comunitatea jurnalistica a cerut să se renunțe la ele, iar parlamentarii să se gândească la niște prevederi normale de protecție a spațiului informațional al R. Moldova.
Totuși, după principiul ”Cânii latră, caravana trece”, tăvălugul  Partidului Democrat  trece din nou peste opinia publică din R. Moldova și dorește să voteze exclusiv inițiativa sa, care nu este doar a PD, ci  e elaborată împreună cu Casa Media, cu General Media Group al lui Plahotniuc. Am impresia  că până în 31 iulie se va vota proiectul nr. 218, iar proiectul noului Cod al audiovizualului va fi repus la naftalină, până la reducerea la zero a adoptării acestui act important. Pentru PD și coaliția controlată de acest partid în acest moment, pentru media magnatul Plahotniuc este important să se adopte proiectul de lege nr. 218, care conține anumite articole ce vor favoriza concurența neloială în audiovizualul din Moldova. Trustul lui Plahotniuc va fi pus într-o poziție privilegiată, iar micii radiodifuzori, care în acest moment nu sunt gata să facă față cerințelor de produs autohton în măsura în care o prevede această lege, vor ieși de pe piață.

În ultimele săptămâni s-au adus critici dure din partea organismelor internaționale referitor la acest proiect, în special, cu referire la interzicerea retransmisiei. Întrebarea mea este: dacă PD și Plahotniuc  luptă cu propaganda, de ce retransmite în continuare principala portavoce propagandistică a Kremlinului, Pervîi Canal? De ce nu renunță să retransmită, așa cum a făcut-o Kiril Lucinschi în 2015? El nu face nici măcar acest gest de bună credință.  Ceea ce și demonstrează că omul își dorește să securizeze nu spațiul informațional al R. Moldova, dar propriile afaceri în domeniul media.

Ion Bunduchi, APEL:
După mine, mai judicios ar fi fost organizarea unei dezbateri de genul celei anunțate pe 26 iulie curent, în toamnă, după redactarea proiectului de nou cod și înainte de a fi propus plenului pentru adoptare în lectura a doua.
În altă ordine de idei: proiectul noului cod a fost expertizat, încă în 2011, de către Bernd Möwes, Consiliul Europei; Stephen Whittle, Consiliul Europei; Katrin Nyman-Metcalf, OSCE; Michael Wagner, EBU-UERT. Pe 25-26 octombrie, la Chișinău, a fost desfășurată o dezbatere publică a proiectului, la care au participat doi din cei patru experți europeni.
Orice dezbatere publica este un exercițiu democratic și este de salutat. Dar orice dezbatere poate avea randament mare, mic sau nul. Având în vedere că desfășurarea unei dezbateri publice implică timp, efort uman și surse pecuniare, ne așteptăm, de fiecare dată, la randament mare.
Doresc sincer așa să fie și-n cazul dezbaterii la care ne referim. Dar nu-s sigur, posibil, din motiv că randamentul poate fi previzibil.

Sursă foto:zdg.md