Eşti aici

Proiectul Legii publicității, discutat public în cadrul Comisiei parlamentare pentru mass-media

13 Iunie 2018
1685 de afişări
Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a organizat pe 12 iunie primele audieri publice pe marginea noului proiect al legi publicității, înregistrat recent în Parlament de un grup de parlamentari. La dezbateri au participat autorii proiectului, experți din domeniu publicitar și alte persoane interesate de acest subiect.
 
Experții CJI, Eugeniu Rîbca și Ion Bunduchi, care au elaborat proiectul de lege, au menționat că scopul principal al acestuia este de a face mai transparentă piața publicitară din Republica Moldova și de a proteja și promova spațiul informațional și economic în care activează mass-media. În acest scop, proiectul prevede instituirea și implementarea regimului juridic al publicității politice în perioada extraelectorală, care nu există în prezent. De asemenea, documentul stabilește cine nu poate fi furnizor de publicitate politică, precum și faptul că achitarea pentru serviciile de difuzare a publicității politice poate fi efectuată doar prin transfer bancar.

Prevederile cu privire la difuzarea publicității politice au trezit un interes sporit din partea participanților, în special, cele care se referă la cerințele de difuzare a acesteia. Articolul 11, al. 5 stipulează: „În perioada extraelectorală, mijloacele de informare în masă, fondate de persoane juridice care au în calitate de (co)fondator (membru/membri) de partide politice și/sau organizații social-politice, sunt în drept să semneze contracte privind difuzarea gratuită a publicității politice”.
 
Purtătorul de cuvânt al PLDM, Ion Terguță, a menționat:  „Primul rând, dacă eu sunt fondator și am în componența consiliului mai multe persoane, legea aceasta pe mine mă avantajează, pentru că eu, pe lângă faptul că obțin dividende din activitatea mea antreprenorială, mai obțin un avantaj în comparație cu aceiași parteneri ai mei de afaceri pentru că eu plasez publicitate care nu este taxată”, și-a exprimat nedumirirea Terguță.
 
În context, expertul media Ion Bunduchi a precizat că este important în acest caz unde anume este plasată aceasta publicitate. Potrivit lui Bunduchi, în ziarul de partid „Comunistul”, de exemplu, comuniștii pot plasa gratuit publicitate, însă acest lucru nu este valabil cu privire la domeniul audiovizual. „Legea interzice partidelor să dețină posturi de radio și televiziune, dar nu le interzice să dețină ziare”, a explicat Bunduchi.

Galina Zablovskaya, directoare executivă a  Asociaţiei  Agenţiilor de Publicitate din Moldova, și-a exprimat dezamăgirea în legătură cu faptul că proiectul de lege nu prevede crearea unei singure structuri responsabile de întreg domeniul publicității.
 
Proiectul a fost elaborat în cadrul Grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media și urmează a fi prezentat și votat în plenul Parlamentului.

Reamintim că proiectul de lege face parte din ampla campanie a CJI de modificare a Legii publicității.