Eşti aici

Rătăciri și rătăciți

20 Aprilie 2016
2199 de afişări
Ion BUNDUCHI, expert media

Test

O lecție de educație mediatică într-o grupă de studenți, anul doi. Asistă și un profesor de-al lor. Îi rog pe toți să spună ce cred despre următoarea ”știre”, difuzată mai mulți ani în urmă de un post de radio: ”Guvernul are grijă permanentă de sănătatea generației în creștere. Astfel, 100 de mii de elevi, în această vară, și-au întremat sănătatea în tabere de odihnă. În acest scop guvernul a alocat 6 milioane de lei”. În sala de studii – tăcere. Îi asigur pe studenți că nu le dau note și, deci, să zică ce cred. Rupe tăcerea profesorul, jenat, probabil, de lipsa de reacție a învățăceilor (se mai întâmplă, cum zice un amic, oleacă tare des): ”Mi se pare că-i o informație bună, e pozitivă, că, uitați-vă ce-i la televizor – numai crime, tâlhării, sânge și tot ce vrei. Dar în cazul dat, cel puțin, avem ceva pozitiv”. Au prins la curaj și studenții care, fiecare în felul său, ”punea proptele” spuselor profesorului. De altfel, așa se întâmplă și la multe activități publice cu participarea unor sus-puși, să zicem, a reprezentanților din vreun minister. Cum pornește să vorbească ministrul, cum apar mulți doritori din minister să se pronunțe pe subiectul discutat. Ei bine, revenim în sala de studii. Toată lumea, parcă, a dat verdictul: trăiască știrea!, trăiască astfel de știri, pozitive! Mă simt aiurea și mă căznesc în sinea-mi c-am început cu acest test. Dar, pe de altă parte, de unde să știu că primul va răspunde profesorul?! Și am procedat ca radio Erevan: dacă tigrul a atacat soacra, las să se descurce cum poate. Tigrul, adică. Ce-a urmat, a fost matematică. I-am rugat, în continuare, chiar dacă erau ”umaniști”, să-și aducă aminte de elementarele operații matematice. Bunăoară, i-am îndemnat să împartă 6 milioane de lei la 100 de mii de elevi și, apoi, la 10, sau la 14 zile, cât durează un schimb la tabăra de odihnă. Apoi, i-am rugat să afle câți elevi sunt în Moldova – cu Internet la telefon mobil e simplu de aflat. Mai apoi, pentru că oricum erau în Internet, le-am sugerat să vadă semnificația exactă a cuvântului ”permanent” și, respectiva semnificație ”s-o lege” de ”grija guvernului”. Toate aceste operațiuni nu au durat mult și, la finele lor – fețe cu un amestec de fâstâceală, dezamăgire, revoltă. Stați așa, zice o studentă, reiese că ”grija permanentă” e de 5-6 lei pe zi pentru un elev? Da, confirm, asta, de fapt, spune ”știrea”, numai că cel care ne-o dă știe foarte bine că nu o vom asculta cu creionul în mână. Și doar profesorul, se vede, ca să-și salveze onoarea, a insistat cu: ”Dar haideți să fim de acord că, totuși, e o știre pozitivă. Chiar dacă puțin, dar guvernul ceva face, totuși, pentru elevi”. ”Da, m-am gândit. Cineva ”a însușit” lecția de educație mediatică”. Dar, în voce, le-am spus tuturor că fiecare percepe mesajele cum dorește și cum poate, dar, pentru propriile beneficii, n-ar încurca să vadă ce-i dincolo de ele. Vorba englezilor: dacă se anunță ploi, ia-ți umbrela, iar dacă pornește ploaia, e treaba ta, dacă o deschizi...

Stupoare

Din nou, o lecție, dar de jurnalism și cu studenți de la frecvența redusă, USM. Bună parte dintre cei prezenți sunt din stânga Nistrului. La un moment, planul lecției se duce naibii (nici odată nu m-am ținut de plan), pentru că, după ce am vorbit despre cum trebuie să fie o știre, indiferent de temă și protagoniști, s-au iscat nedumeriri și, corespunzător, întrebări. Nedumeririle au apărut atunci, când aduceam drept exemplu de etalon știrile BBC despre războiul purtat de Marea Britanie pentru Insulele Falkland. Ziceam că BBC, în știri, utiliza sintagma ”armata britanică” și nicidecum ”armata noastră”, dorind să asigure, astfel, o imparțialitate deplină. Nedumeririle veneau din partea studenților din regiunea transnistreană. Dânșii nu puteau nici în ruptul capului să înțeleagă, de ce, la o adică, nu pot scrie, că ”președintele nostru” e bun, dacă toți știu că așa este. Discuția a durat cam jumătate de oră, pentru că fiecare student avea ceva de adăugat la calitățile ”președintelui nostru”. Nu cred să-i fi convins de faptul că nu-i treaba jurnalistului, în știri, să dea cuiva aprecieri. În schimb, incredibil pentru mine, am aflat, că, de fapt, ”președintele nostru” era... Vladimir Putin. 

Stupoare dublă

Sunt la țară. În satul de baștină. Și, cum deseori se întâmplă, se mai apropie de mine ba un sătean, ba altul și toți – să se plângă de ceva, știind că-s jurnalist (oare când vom ajunge ca cetățenii noștri chinuiți să-și caute dreptatea la acei pentru care votează, și nu la redacții?!). De data aceasta intră în ograda părinților, să discute cu mine, un vecin, băiat tânăr, fost polițist de sector. Își deapănă istoria despre cum a fost înlăturat de la funcția deținută, istorie cu mulți figuranți și toți râvnitori de a-i face rău. Într-un final îmi zice (traduc din ce mi-a zis): ”Garantez, că-mi fac dreptate! Iată, săptămâna trecută, i-am trimis o scrisoare lui Putin”. Ei? Au urmat discuții preț de vreo 20 de minute, după care eu, ca și oricine citește aceste rânduri, care nu pot/nu poate fi învinuit de lipsa ospitalității, i-am propus să meargă acasă, la dânsul, la casa cu antenă parabolică. N-a trebuit să meargă mult, că suntem gard în gard. Maică-mea, să-i dea Domnul sănătate, cu puțină carte și cu multă înțelepciune, nu m-a întrebat despre ce-am discutat cu vecinul, chiar de mi-a observat stupefacția (cum o mamă să nu observe?!). M-a întrebat de cele esențiale: sănătate, familie, lucru, copii. Ce-i de bine la mama! Ea, fără antenă parabolică, știe și la 84 de ani rotunjiți, în ce toiag să se sprijine. Vecinul, nici de două ori mai tânăr, cu antenă parabolică, și-a ales greșit toiagul.

_______________________

Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.