Ro
En
Рy
Atunci când reporterii ziarului Houston Chronicle vor să utilizeze într-o știre informații dintr-o sursă anonimă, aceștia trebuie să o treacă prin câteva filtre.
Redactorul-șef aprobă informația și trebuie să știe exact sursa acesteia. O singură sursă anonimă nu întotdeauna este suficientă, la prezentarea unui subiect sunt necesare cel puțin două surse diferite. Nu în ultimul rând, unul dintre cei câțiva editori va decide înainte de publicare dacă sursa poate fi folosită.
„Există o singură excepție de la regula celor două surse obligatorii - existența unei „surse de aur” (de exemplu, șeful poliției, care povestește despre o anchetă)”, susține Nancy Barnes, redactor responsabil al ziarului Houston Chronicle.
Procedura de verificare a informației este similară pentru majoritatea agențiilor de știri și, în opinia jurnaliștilor (probabil, eronată) ar trebui să fie pe înțelesul consumatorilor de știri.
Selectarea surselor anonime rămâne însă în continuare o chestiune neclară.
„Majoritatea oamenilor cred, probabil, că sursele anonime pe care le utilizăm nu ne sunt cunoscute”, a declarat Wesley Lowery, reporter la Washington Post.
Cu siguranță, nu este așa. Anonimatul este acordat unor surse cunoscute în circumstanțe bine controlate, adesea din motive că acestea nu pot vorbi din numele propriu.
Agențiile de știri încearcă să limiteze utilizarea acestor surse, recurgând la abateri de la principiile democratice.
În cadrul unei conferințe a jurnaliștilor, Peter Baker, reporter la Washington Post (New York Times) a declarat (spre surprindere), că reporterii de la Washington Post (New York Times) nu mai au dreptul să utilizeze „citate anonime” (citate directe, fără indicarea numelui).
Am întrebat câțiva jurnaliști apreciați în media ce ar dori să știe consumatorii de știri despre afacerea noastră. Am crezut că trebuie să fac acest lucru după ce provocatori sub acoperire, cunoscuți și ca Project Veritas, au făcut public un video despre un reporter de la Post, lăudându-se cu descoperirea pe care au făcut-o - în video se arăta, cât de critice sunt articolele din acest ziar la adresa președintelui Trump.
Nu este un secret că editorialele, care reprezintă prin consens opinia consiliului editorial al ziarului, abordează frecvent acest subiect (Anul trecut câteva editoriale critice similare au obținut premiul Pulitzer).
Însă Project Veritas a profitat de faptul că consumatorii de știri nu fac diferența dintre reporteri și autorii de editoriale, deși în cadrul Post această diferență este foarte clară. Reporterii și editorii de știri pledează pentru imparțialitate (adică nu își expun părerea). Spre deosebire de ei, autorii editorialelor, precum și observatorii sunt obligați să facă acest lucru.
Așadar, ce ați dori să știți despre unii dintre acești oameni de știri experimentați?
Ben Smith, redactorul-șef al BuzzFeed, a declarat că dorește ca cititorii să înțeleagă că selectarea surselor nu este întotdeauna un lucru simplu. O sursă de calitate nu este neapărat un erou și poate avea motivații ce nu au nimic în comun cu satisfacerea celor mai nobile interese ale democrației. „Întotdeauna mi-am dorit ca publicul să înțeleagă cât de complexă este selectarea surselor și cât de des sursele au motive personale sau complexe. Deși apreciez portretizarea romantică a reporterilor și a surselor video (precum sunt „The Post”), și în pofida faptului, că denunțătorii de la Daniel Ellsberg şi mișcarea #MeToo sunt niște eroi adevărați, Mark Felt este o sursă mult mai tipică”, a afirmat Smith, cu referire la fostul reprezentant oficial al FBI, care a devenit sursa afacerii Watergate, cunoscut sub numele „Deep Throat”, în parte pentru faptul, că a putut răsturna Ministerul Justiției în epoca lui Nixon.
Smith a mai adăugat că jurnalismul este „o afacere complicată din punct de vedere al eticii”, scopul căreia este să prezinte informații veridice publicului. Dar, potrivit lui Smith, modul, în care unii jurnaliști ajung acolo, este destul de jenant. În prezentarea recentă a BuzzFeed privind presupusa urmărire sexuală de către Rep. John Conyers Jr. (D-Mich.) s-a punctat că aceste informații au fost furnizate de Mike Cernovich, personalitate media de extremă dreapta, care a promovat teorii conspirative.
Președintele organizației jurnalistice non-profit „ProPublica”, Richard Tofel, susține că ar dori ca publicul să știe cât de serioasă este atitudinea jurnaliștilor față de greșeli. „Nu cred, că oamenii își dau bine seama de eforturile depuse de jurnaliști pentru interpretarea corectă a știrilor”. „Exactitatea este cerința de bază față de toți jurnaliștii, fie în cazul angajării, fie în cazul promovării. Corectările (sau chiar greșelile necorectate) sunt însemne ale dezonoarei”.
În opinia lui Tofel, chiar unele erori nesemnificative lipsesc adesea articolele de dreptul la premii prestigioase. Desigur, jurnaliștii comit greșeli, ne-am confruntat cu acest lucru foarte des în ultimul timp. „Însă, în prezent reporterii fac tot posibilul, ca știrile să fie obiective, exacte și veridice”.
Frank Sesno, directorul Școlii de jurnalism „George Washington”, spunea că şi-ar dori ca oamenii să înțeleagă că „procedura de verificare, control și îmbinare a informației, care nu este vizibilă telespectatorilor, dar ar trebui să fie efectuată de rețelele de televiziune, este ceva inevitabil”.
Sesno, fostul șef al Washington Post pentru CNN, a adăugat: „La CNN există un grup care se ocupă de verificarea scenariilor pentru a fi siguri că fragmentele sonore se utilizează în context potrivit, dar și pentru a verifica faptele. Scenariile sunt expediate înapoi în cazul unor neclarități”. „Există mult mai multe controale, confirmări, dezbateri, argumentări și verificări, decât ar putea ști vreun telespectator”, a spus Sesno.
Desigur, uneori jurnaliștii comit erori. Ei pot pierde controlul asupra surselor, pot fi inechitabili și neobiectivi...
O afacere bazată pe credibilitate cere sacrificii.
Sursa: http://wapo.st/2D5qd9x
