Ro
En
Рy
Scriitorii consideră că lectura stă la baza capacității de a scrie. Și au în vedere orice tip de lectură – bună, mediocră, proastă și chiar oribilă, fără restricții referitor la sursele în care apare cuvântul scris, la modul cum este folosit. Fac această analogie la predarea artei fotografiei ca limbaj vizual, iar acum aș vrea să o extind asupra narațiunii, ca modalitate de îmbinare logică a elementelor limbajului.
Pasiunea pentru lectură ar putea să pară un dar pentru cei împătimiți de cărți. Dar, într-un mediu formal de învățare în care lectura este mai curând o obligație impusă, bucuria de a citi, pe care o avem în copilărie se poate stinge ușor și repede. Astfel, cu timpul, vom ajunge să respingem toate formele de lectură, prin urmare, și narațiunea.
Când îi întreb ce citesc pe tinerii care vor să studieze fotografia la universitate observ în privirea lor un fel de confuzie. Adică, de ce i-aș întreba despre cărți, când ei au venit să facă fotografie. Această confuzie crește, dacă îi întreb ce filme au vizionat în ultimul timp, ce regizori îi impresionează. În mod sigur, elementul care unește cele două forme ale creației este narațiunea, de aceea încerc să le explic ce anume în cultura populară îi influențează, le stârnește admirația pentru maestrul povestitor și ce înțeleg prin narațiune, atunci când se confruntă cu ea. Din păcate, narațiunea adesea nu este evidentă.
Această conexiune a practicilor creative cu disponibilitatea de a pune întrebări și de a pătrunde în sensul acestora se întâlnește tot mai la generația pentru care a descoperi ceva nou pentru sine este ceva mult mai simplu și accesibil decât pentru oricare altă generație. Pe lângă refuzul de a citi, există și obsesia pentru o singură imagine. În opinia mea, cauza acestor situații negative sunt platformele digitale, altădată deosebit de folositoare, care au permis fotografilor din întreaga lume să se solidarizeze, să creeze comunități.
Numărul limitat de semne în postările de pe Twitter și preocuparea pentru o singură poză pe Instagram pot reduce atât spectrul de întrebări, cărora utilizatorul le acordă atenție, cât și posibilitatea de a crea o narațiune complexă, cu toate nuanțele sale.
Ambele platforme pot fi niște elemente extrem de pozitive în practica profesională a unui fotograf, dar ele pot, de asemenea, să domine atât prezentarea imaginilor cât și crearea acestora. Acestea sunt platforme unde atât narațiunile lungi, cât și cele scurte pot fi arătate eficient, dar, pentru aceasta, fotograful trebuie să înțeleagă construcția narațiunii nu doar prin creare, dar și prin redactare.
Arta redactării este o competență pentru învățarea căreia pot fi necesari ani în baza experienței de filmare și a cunoștințelor vizuale dezvoltate, de aceea nu ar fi realist să cerem de la un novice să poată ști care sunt imaginile ce conduc, determină și prezintă o narațiune. Mulți studenți fotografi își cunosc doar propriile imagini ca produse iluminate din spate și bazate pe ecran, vizualizate la dimensiunea și în numărul dictat de dimensiunea ecranului.
Consider că este important să încurajăm studenții să se îndepărteze de ecranul digital ca mediu primar de redactare. Ei trebuie să-și imprime produsele ieftin și rapid la dimensiuni, care permit o vizualizare clară. Ei trebuie să-și pună imaginile pe podea pentru a începe să le vadă ca o creație în evoluție. Acest lucru nu este nou pentru un fotograf cu experiență, dar este adesea o revelație în gândire și vizualizare pentru mulți fotografi tineri.
Platformele digitale și modul în care studenții interacționează cu acestea sunt parțial responsabile pentru faptul că nu este înțeleasă importanța narațiunii în relatarea vizuală a istoriilor. Ca rezultat, consider că cititorul sau profesorul trebuie să-și concentreze toate eforturile anume în înțelegerea puterii pe care o are fotografia în relatarea istoriilor.
Pentru a-i încuraja pe studenți să vadă fotografierea ca ceva mai mult decât doar crearea unei imagini „reușite”, este necesar ca ei să vadă importanța narațiunii în relatarea istoriilor în practici creative aferente, de la textul cântecelor până la știri, de la istorioare mici până la filme de lung metraj. Aceste domenii au o sinergie creativă cu fotografierea, fapt nu întotdeauna evident pentru studentul fotograf.
Fără a înțelege narațiunea dincolo de practica fotografierii – împreună cu bucuria produsă de relatarea istoriilor – este imposibilă dezvoltarea narațiunii. De asemenea, este extrem de dificil de a preda narațiunea persoanelor, care nu au considerat niciodată narațiunea un aspect esențial al fotografierii.
Atunci când folosesc cuvântul „narațiune” în privința fotografierii, eu nu limitez discuția la lucrări documentare. Crearea narațiunii este o capacitate esențială indiferent de domeniul de specializare în care activează fotograful, de la modă la mâncare, de la interior la natură statică, de la sport la portrete, de la noutăți la automobile. Crearea narațiunii nu satisface doar o dorință personală, dar reprezintă și un rezumat pentru consumator.
În ultimii ani, când discut cu fotografii despre legătura dintre crearea imaginilor în mișcare și fotografierea obiectelor statice, folosesc adesea analogia dintre foaia de contact analog tradițională și importanța unui storyboard pentru un regizor de film. Sentimentul unei narațiuni, care se dezvoltă printr-un șir de imagini consecutive poate fi explicat ușor din acest punct de vedere, dar, cu cadrele digitale, imaginile sunt rareori văzute și studiate în acest context de progres al narațiunii.
De ce este narațiunea un concept atât de dificil pentru tinerii fotografi? Deoarece acesta este un concept pe care ei nu-l cunosc. Este ceva ce ei iau drept realitate și nu-și pun întrebări despre el, ceva ce platformele digitale vizuale nu încurajează. Deoarece este ceva ce este împins în spatele procesului educațional în favoarea competențelor tehnice, abilităților de post-producere și altor aspecte fotografice, care îndeplinesc o matrice de marcare ușor implementată. Cu toate acestea, ca și în cazul scrierii, crearea unei narațiuni clar definite și dezvoltate este fundamentul relatării cu succes a istoriilor.
