Eşti aici

​Facebook: utilizatorii vor putea afla dacă au dat like la postările din „fabrica de troli”

23 Noiembrie 2017
1055 de afişări
Facebook a anunțat, prin intermediul unui comunicat, despre crearea unei noi funcții, care îi va ajuta pe utilizatori să verifice dacă aceștia au accesat postările, create de Agenția de Cercetare a Internetui din Sanct-Petersburg, cunoscută ca și „fabrica de troli”, scrie tvrain.ru.

În acest scop, în secțiunea de suport a site-ului (Help center), va fi inclusă o pagină prin intermediul căreia utilizatorii vor putea vedea la ce pagini, create de Agenția de Cercetare a Internetului, s-au abonat sau la ce postări au dat like pe Facebook și Instagram. Compania Facebook va furniza informațiile despre paginile cu care au interacționat utilizatorii doar pentru perioada ianuarie 2015 și august 2017.

„Este important ca oamenii să înțeleagă modul în care actori străini au încercat să creeze diviziune și să alimenteze neîncredere folosind Facebook înainte și după alegerile din SUA în 2016”, scrie în anunțul companiei.

Noua secțiune din Facebook menționată mai sus va fi introdusă până la finele acestui an.

Compania Facebook a anunțat, la începutul lunii septembrie, curent, că în ultima campanie electorală din SUA, paginile înregistrate în Rusia au cumpărat mai mult de 3 mii de anunțuri publicitare cu ajutorul cărora au răspândit mesaje sociale dezbinătoare.

Potrivit RBK  proprietarul Agenția de Cercetare a Internetului este oligarhul Evgheni Prigojin. În presă, acesta a fost supranumit „bucătarul lui Putin", pentru că deține acțiuni într-un combinat de produse alimentare care furnizează produse pentru administrația președintelui rus.

În septembrie-octombrie curent, „fabrica de troli” a apărut în vizorul presei în legătură cu presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA în 2016.