Eşti aici

16 agenții de presă europene se vor asocia într-un consorțiu pentru a crea o redacție comună

30 Noiembrie 2021
867 de afişări
16 agenţii de presă europene au decis să se asocieze pentru a crea, cu ajutorul financiar al Uniunii Europene (UE), o sală de redacţie europeană” în care să muncească în comun la subiecte europene, a anunţat luni, 29 noiembrie, Comisia Europeană (CE), scrie realitatea.net cu referire la AFP.
„Majoritatea acestor agenţii se vor afla într-un loc comun, în care vor putea discuta despre toate subiecte europene, cere împreună interviuri şi publica pe un site, dedicat unei părţi a acestor producţii”, precizează AFP, care participă la proiect.

„Participanţii vor putea de asemenea să beneficieze de formare, mai ales în domeniile digital şi fact-checking”, adaugă AFP.

Agenţia de presă germană DPA conduce proiectul care urmează să beneficieze de o susţinere în valoare de 1,76 de milioane de euro, precizează CE. „Redacţia europeană este în curs de formare şi urmează să fie operaţională la jumătatea lui 2022”, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei.
În afară de DPA şi AFP, din acest consorţiu fac parte agenţiile ANSA din Italia şi EFE din Spania.

Comisia Europeană urmează să prezinte în 2022 o lege privind apărarea independenţei presei, menită „să garanteze pluralismul, integritatea şi independenţa pieţei europene media împotriva tuturor tipurilor de amestec nejustificate”, a anunțat Thierry Breton, comisarul european pentru Piața internă. „Aceste ameninţări pot lua diverse forme, precum amestecul guvernelor, politizarea presei publice sau o concentrare puternică de capital al presei în mâna unei mâini de proprietari”, a subliniat el. „Independenţa şi pluralismul presei noastre sunt în joc, dar şi calitatea dezbaterii publice şi responsabilitatea publică”, a conchis Thierry Breton.

Foto simbol: emerging-europe.com