Conform Raportului din 2016 al UNESCO privind siguranța jurnaliștilor și pericolul impunității, doar 8% din cele 827 de cazuri de ucidere a jurnaliștilor, atestate în perioada 2006 - 2015, au fost raportate ca fiind soluționate. 40 la sută dintre cazuri se află în curs de examinare, aceasta însemnând fie că ancheta se află în desfășurare, fie că dosarele au fost clasate.
La acestea se adaugă numeroasele cazuri când jurnaliștii sunt atacați, supuși unor tratamente degradante, tortură, intimidare și hărțuire, atât în situații de conflict, cât și în situații non-conflictuale.
În context, Rețeaua internațională pentru protejarea și promovarea libertății de exprimare (IFEX) atrage atenția că atunci când atacurile împotriva jurnaliștilor rămân nepedepsite, mesajul transmis societății este unul foarte negativ, oamenii își pierd încrederea în justiție, iar autorii crimelor împotriva jurnaliștilor se simt liberi să-și atace țintele fără să fie pedepsiți.
Reamintim, că Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat, în 2013, data de 2 noiembrie drept Ziua Internațională de stopare a impunității crimelor împotriva jurnaliștilor, pentru a comemora astfel asasinarea în această zi a doi jurnaliști francezi în Mali. De atunci, în fiecare an, ONU se adresează statelor membre cu apelul de a depune toate eforturile pentru a preveni violența împotriva jurnaliștilor și lucrătorilor din domeniul mass-media și de a aduce în fața justiției autorii crimelor.