Eşti aici

Atac armat la redacţia unui ziar din SUA. Cel puțin 5 morți

29 Iunie 2018
688 de afişări
Atacul armat care a făcut joi cinci morţi la sediul unui jurnal din Annapolis, în Maryland (estul Statelor Unite), este un "atac ţintit", a declarat Bill Krampf, un responsabil al poliţiei locale, scrie agerpres.ro cu referire la AFP.

Presupusul autor este în vârstă de circa 40 de ani şi locuieşte în acest stat de pe Coasta de Est, potrivit autorităţilor.

"Nu pot confirma dacă el cunoştea angajaţii ori pur şi simplu a vizat compania în general", a adăugat Bill Krampf, precizând că, deocamdată, nu poate dezvălui identitatea acestuia.

"Ştim că au fost trimise ameninţări la Capital Gazette pe reţele sociale. Încercăm să verificăm ce cont a fost şi cine le-a trimis", a mai spus poliţistul, subliniind că nu este în măsură să confirme dacă cele cinci persoane ucise lucrau toate pentru jurnalul respectiv.

UPDATE ORA 02.57 SUA: Atac armat la sediul unui jurnal de lângă Washington, cel puţin cinci morţi (poliţia)

Atacul armat care a avut loc joi la sediul jurnalului Capital Gazette din Annapolis, capitala statului american Maryland, a făcut cinci morţi şi mai mulţi răniţi grav, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.

"Din ce cunoaştem, sunt cinci morţi. Mai multe persoane au fost grav rănite", a declarat presei Bill Krampf, şeful interimar al poliţiei locale.

Un suspect este interogat de forţele de ordine, au mai informat autorităţile.

Potrivit canalului american CBS, este vorba despre un tânăr alb în vârstă de circa 20 de ani.

Jurnalul Baltimore Sun, proprietarul Capital Gazette din 2014, a precizat că atacul armat a început la orele 14.40 (18.40 GMT).

ORA 22.33 SUA: Schimb de focuri în redacţia unui jurnal în apropiere de Washington

Un schimb de focuri s-a soldat cu mai mulţi morţi la sediul unui jurnal din Annapolis, capitala statului Maryland, în apropiere de Washington, au informat joi media americane, transmite AFP.

Autoritatea însărcinată cu controlul armelor de foc (ATF) "răspunde la un atac armat la sediul Capital Gazette, în Annapolis", a scris pe contul său de Twitter agenţia respectivă.

Atacul armat care a făcut, de asemenea, mai mulţi răniţi a avut loc în redacţia acestui jurnal, potrivit presei americane