Eşti aici

Atac soldat cu morți la sediul unui ziar de satiră din Paris

07 Ianuarie 2015
1379 de afişări
Cel puțin 12 persoane au murit în urma unui atac la sediul redacției săptămânalului parizian Charlie Hebdo, anunță Lefigaro.fr. Ziarul este cunoscut pentru caricaturile sale, inclusiv pe teme islamice.

Martorii susțin că atacanții au fost înarmați cu automate Kalașnikov din care au tras cel puțin 30 de împușcături, scrie ziarul. Potrivit presei franceze, atacatorii ar fi doi bărbați cu cagule negre. Motivele atacului încă nu sunt cunoscute.

Miercuri, 7 ianuarie, pe contul ziarului din Twiter, jurnaliștii au publicat un desen cu imaginea liderului grupării Statului Islamic, Al Baghdadi.

În 2011 redacția ziarului a fost atacată cu coctailuri molotov după ce a publicat mai multe materiale despre legea islamică sharia, subsemnând cu ”Mahomed redactor șef”. Profetul Mahomed a devenit protagonistul unei ediții a săptămânalului și în 2012.

Săptămâna curentă în Germania a luat amploare mișcărea PEGIDA, care militează împotriva pericolului islamizării Europei. Principalii politicieni germani au criticat mișcarea și au făcut apel la toleranță, susținând că europenii ar trebui să acorde azil imigranților din rațiuni umane.

Formaţiuni de stânga din Franţa au organizat miercuri seară, în Piaţa Republicii din Paris, un marş al tăcerii în semn de solidaritate cu redacţia publicaţiei Charlie Hebdo.

Sursa foto: AFP