Potrivit Deutsche Welle în limba rusă, Boris Reitschuster scrie în cartea sa că Kremlinul ar dispune în mai multe țări europene de unități paramilitare de elită, formate pe baza unor școli de arte marțiale, unde se învață un stil de luptă numit „Sistema”, utilizat de forțele speciale ruse.
Stilul de luptă „Sistema” este predat de sportivi, dar în spatele lor s-ar afla agenți ai Serviciului de informații al armatei ruse (GRU) și militari din trupele aeropurtate ruse, scrie Reitschuster în cartea sa, din care s-au publicat luni extrase în special de către Bild, citat de mai multe media internaționale. Jurnalistul german, specializat în Rusia, susține că președintele rus a creat astfel de grupuri clandestine de luptători atât în Germania, cât și în alte state europene.
Serviciile de informații germane au identificat în 2015 după nume aproximativ 300 de persoane care fac parte dintr-o astfel de structură, susține Reitschuster. Printre ei — soldați, polițiști, angajați în tribunale, militari din trupele speciale ale poliției și armatei germane, conform DW în limba rusă.
Aceștia desfășoară antrenamente în Alpii elvețieni și Cehia și au legături cu asociațiile de cazaci și „Lupii de noapte”, clubul „bikerilor lui Putin”. Mulți dintre ei sunt trimiși cu regularitate în Rusia pentru perfecționare.
Potrivit lui Boris Reitschuster, proiectul „Sistema” vizează recrutarea „viitoarei elite” în țări europene, denaturarea unor procese politice și sociale în statele „țintă”, propagarea acolo a unor „idei nedemocratice”, crearea unui sentiment de anxietate și neîncredere în țările vizate, scrie DW în limba rusă în pagina sa electronică.
Sursă: www.paginaderusia.ro
Sursă foto: www.paginaderusia.ro