Eşti aici

Curtea Constituţională a Turciei a decis că autorităţile au încălcat drepturile a doi jurnalişti care l-au criticat pe Erdogan

03 Mai 2019
805 afişări
Curtea Constituţională a Turciei a decis joi că autorităţile au încălcat drepturile a doi jurnalişti care l-au criticat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, atunci când i-au trimis la închisoare după tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, scrie agerpres.ro cu referire la AFP.

Conform agenţiei de presă Anadolu, în decizia Curţii se susţine că libertatea de exprimare, precum şi libertatea şi securitatea personale ale cronicarului Kadri Gürsel şi ale jurnalistului Murat Aksoy au fost încălcate.

Această decizie ar putea deschide calea unor compensaţii financiare din partea statului.

În acelaşi timp, Curtea Constituţională a respins recursul altor patru jurnalişti care s-au adresat instanţei supreme denunţând încălcarea libertăţilor lor de către autorităţi.

Fost colaborator al ziarului de opoziţie Cumhuriyet şi membru al Institutului Internaţional al Presei, Kadri Gürsel a petrecut aproape un an în închisoare după arestarea sa în 2016 în urma tentativei de lovitură de stat din luna iulie a aceluiaşi an.

El a fost condamnat anul trecut împreună cu mai mulţi colegi ai ziarului Cumhuriyet pentru "ajutarea organizaţiilor teroriste", într-un proces devenit emblematic pentru erodarea libertăţii presei în Turcia, sub regimul Erdogan.

Dacă Gürsel este astăzi în libertate, cinci foşti colaboratori ai Cumhuriyet, printre care caricaturistul Musa Kart, s-au întors în închisoare săptămâna trecută după confirmarea condamnării lor în apel în februarie.

Murat Aksoy, un ziarist care critica puterea, arestat şi el în 2016, a fost condamnat în martie la peste doi ani de închisoare.

Curtea Constituţională urmează să studieze vineri solicitările altor trei ziarişti, printre care Ahmet Altan şi Nazli Ilicak, două nume respectate în mass-media din Turcia.

Turcia ocupă locul 157 din 180 în clasamentul pe 2018 al libertăţii presei publicat de organizaţia Reporteri Fără Frontiere