Eşti aici

Facebook, Twitter și Google au fost audiați în Senatul american

01 Noiembrie 2017
1237 de afişări
Avocații companiilor Facebook, Twitter și Google au depus mărturie  în Subcomisia privind criminalitatea și terorismul din cadrul Senatului american, care investighează implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA în 2016, scrie bbc.com.  Audierile se referă la „Contentul extremist și dezinformarea rusă în rețea” și vor dura două zile.

Avocații au trebuit să răspundă la întrebările senatorilor despre motivele pentru care în alegerile prezidențiale companiile pe care le reprezintă nu au observat sau nu au reacționat adecvat la campania propagandistică, organizată pe bani rusești.

Ei au explicat că în ultimul timp și-au intensificat în mod semnificativ eforturile în lupta împotriva spam-ului și trolilor. Facebook, de exemplu, a promis că, până la sfârșitul anului 2018, va antrena circa 20.000 de persoane în soluționarea  problemelor de securitate, un număr dublu decât în prezent.

Senatoarea Amy Klobushar a afirmat că măsurile luate de Facebook nu sunt suficiente și a propus să fie adoptat un proiect de lege care ar stipula ca activitatea rețelelor de socializare să fie reglementată de aceleași legi de care se conduc instituțiile mass-media.

Potrivit senatorilor, modificările propuse sunt necesare în vederea protejării cetățenilor americani de propagandă, dezinformare și mesaje instigatoare la ură, răspândite prin internet, inclusiv prin rețelele de socializare.