Eşti aici

FRANȚA. Campanie împotriva ştirilor false

17 Februarie 2017
980 de afişări
Companiile Facebook şi Google şi un grup ce cuprinde mai multe organizaţii din mass-media au lansat luni o iniţiativă cu scopul de a limita publicarea de ştiri false în Franţa, într-o perioadă în care presa se află din nou în centrul atenţiei odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din această ţară, informează News.ro.

Facebook a anunţat că va colabora cu mai multe companii de presă importante din Franţa, inclusiv cu Agenţia France-Press, BFM TV, Le Monde şi L'Express, pentru a se asigura că ştirile false nu vor fi publicate pe platformele online ale acestora.

Google a anunţat, de asemenea, că va lua parte la această iniţiativă, denumită ”Cross Check”. 

Managerii reţelei de socializare Facebook au fost criticaţi în ultimele luni că nu au luat suficiente măsuri de siguranţă pentru a preveni publicarea de informaţii false pe platforma sa în timpul campaniei prezidenţiale din Statele Unite. În urma acestor critici, Facebook a implementat un sistem de măsuri pentru a rezolva această problemă.

În Europa au apărut îngrijorări că anumiţi internauţi ar putea să distribuie informaţii false pe Facebook şi în campania prezidenţială din Franţa, care va avea loc în lunile aprilie şi mai.

În Statele Unite, Facebook a anunţat că utilizatorilor le va fi mult mai uşor de acum înainte să semnaleze ştirile false şi a anunţat că va colabora cu diverse organizaţii media, precum ABC News şi Associated Press, pentru a verifica autenticitatea ştirilor publicate online.

Luna trecută, Facebook a demarat o iniţiativă similară împotriva ştirilor false şi în Germania, unde mai mulţi oficiali guvernamentali şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibilitatea ca ştirile false şi discursurile care incită la ură să fie publicate online şi să influenţeze alegerile parlamentare din septembrie, în cadrul cărora cancelarul Angela Merkel va încerca să obţină al patrulea mandat.

Sursa: www.digi24.ro
Sursa foto: www.digi24.ro