Eşti aici

Jurnaliștii britanici au boicotat o conferință a lui Boris Johnson după ce unor reporteri nu li s-a permis accesul

04 Februarie 2020
449 de afişări
Mai mulți jurnaliști britanici au boicotat o conferință de presă a premierului Boris Johnson, după ce unul dintre consilierii șefului Executivului le-a interzis mai multor reporteri să participe la întâlnire, transmite Digi24 cu referire la The Guardian.

Protestul a avut loc după ce Lee Cain, purtătorul de cuvânt al guvernului britanic, a încercat să dea afară reporterii publicațiilor Mirror, i, HuffPost, PoliticsHome și The Independent. În urma acestui incident, restul jurnaliștilor prezenți au decis să părăsească biroul oficial al primului ministru, în semn de solidaritate cu colegii lor.

Incidentul din Downing Street reprezintă o escaladare a tensiunilor lui Johnson cu presa și oglindește tactica lui Donald Trump, despre care se știe că nu de puține ori a exclus anumiți jurnaliști în timpul conferințelor sale, precizează The Guardian. 

Echipa de comunicare a lui Johnson a interzis, de asemenea, miniștrilor să apară în programul BBC Radio 4, Today și a boicotat emisiunea Good Morning Britain difuzată de postul ITV. De asemenea, membrilor Cabinetului li s-a interzis să ia prânzul cu jurnaliștii politici.

După întâlnire, o sursă din Downing Street a declarat că, după discursul premierului, a existat o conferință unde au avut acces toți jurnaliștii, iar mai târziu a avut loc o întâlnire doar cu anumiți jurnaliști. Sursa a mai adăugat că „mai mulți jurnaliști neinvitați au cerut să ia parte și la aceasta”, dar li s-a spus că nu pot participa.

Sursa foto: GettyImages