El adaugă că din păcate, organizația „Reporteri fără Frontiere” avertizează că libertatea presei este mai amenințată ca oricând.
„Potrivit mai multor rapoarte, jurnaliștii sunt intimidați - nu doar în regimurile autoritare - ci și în țări considerate democratice. Chiar în vecinătatea noastră, Turcia a devenit „cea mai mare închisoare pentru jurnalişti din lume”. Potrivit Centrului pentru Libertate din Stockholm, aproape 200 de jurnaliști au fost arestați și 150 instituții media au fost închise în urma loviturii de stat de anul trecut. Mulți jurnaliști sunt în închisoare și oprimați în China, Rusia, Belarus şi țări din America Latină, Africa sau Asia”, spune el.Astăzi trebuie să ne amintim și să aducem un omagiu tuturor jurnaliștilor care au murit sau au fost închiși pentru angajamentul lor de a oferi cetățenilor adevărul. Libertatea lor este esenţială pentru a face lumea un loc mai bun. „Astăzi vreau să știți că nu sunteți singuri în această luptă. Parlamentul European va fi întotdeauna de partea voastră”, conchide mesajul oficialului european.
Sursa: www.evz.ro
Sursa foto: www.evz.ro