Liliana Vițu are o experiență de peste 20 de ani în jurnalism și comunicare. În ultimii trei ani, a activat la Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova. A lucrat în calitate de corespondentă a BBC World Service, este cunoscută drept coautoare a mai multor rapoarte ale Freedom House și Economist Intelligence Unit și a oferit anterior consultanță pentru Fundația Thomson Reuters. Ea a fost și purtătoarea de cuvânt a ex-premierului Iurie Leancă. Între 2010-2012, a ocupat fotoliul de directoare a știrilor de la Moldova 1.
Liliana Vițu este licențiată în Jurnalism și Comunicare și deține un master în Studii Europene Moderne la Universitatea Metropolitană din Londra. Liliana Vițu este căsătorită cu Mircea Eșanu directorul Agenției Servicii Publice.
Potrivit noilor modificări operate la Codul serviciilor media audiovizuale, CA este compus din șapte membri, dintre care trei sunt propuși din partea Parlamentului, câte o persoană din partea Guvernului și Președinției și alte două din partea societății civile. Ultima componență a CA a fost demisă recent de către Legislativ, după ce raportul de activitate pentru anul 2020 al autorității a fost respins. Pe 16 noiembrie, comisia parlamentară pentru mass-media a demarat procesul de selecție a candidaților propuși de organizațiile societății civile la funcția de membru al autorității de reglementare.
Sursa foto: UNICEF Moldova
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.