Eşti aici

Mexic: Șapte jurnaliști agresați de presupuși traficanți de droguri

15 Mai 2017
1338 de afişări
Șapte jurnaliști, printre care un corespondent al agenției France Presse, au făcut cunoscut duminică după-amiază că au fost agresați cu o zi înainte de peste o sută de indivizi mascați presupuși membri ai cartelului La Familia Michoacana, la Tierra Caliente, în statul mexican Guerrero (sud-vest), transmite AFP.

Ziariștii "au fost arestați și agresați de presupuși membri ai (clanului) La Familia Michoacana", a confirmat un purtător de cuvânt al serviciilor de securitate din statul Guerrero, Roberto Alvarez.

"Ni s-a spus că vom fi arși de vii", a povestit Sergio Ocampo, un corespondent al AFP care împreună cu alți șase colegi din presa mexicană și internațională a fost sechestrat pe un drum național în timp ce realizau un reportaj.

Agresorii i-au furat mașina lui Sergio Ocampo, precum și echipamentul tuturor jurnaliștilor prezenți, printre care fotoreporteri și cameramani.

Jurnaliștii, care în final au scăpat nevătămați din această agresiune, s-au deplasat în statul Guerrero pentru a acoperi intrarea forțelor federale în municipalitatea San Miguel Totolapan, unde locuitorii au format recent un grup de autoapărare pentru a face față răpirilor și extorcărilor comise de membrii clanului La Familia Michoacana și ai altui grup criminal, Los Tequileros.

De la începutul anului, patru jurnaliști au fost asasinați în Mexic, după un an record în 2016 cu 11 jurnaliști uciși.

Sursa: www.agerpres.ro
Sursa foto: www.agerpres.ro