Eşti aici

Procurorii ruși cer o pedeapsă aspră pentru o jurnalistă care a scris un articol critic

03 Iulie 2020
954 de afişări
Un procuror din orașul rusesc Pskov a solicitat instanței să o condamne pe jurnalista Svetlana Prokopieva la șase ani de închisoare pentru „justificarea terorismului” într-un comentariu pe care ea l-a scris și în care a legat un atentat sinucigaș de climatul politic actual din Rusia, scrie europalibera.org.

De asemenea, procurorul a cerut curții militare care dezbate cazul să îi interzică lui Prokopieva să aibă activități jurnalistice timp de patru ani. Pedeapsă maximă pe care o riscă este de până la șapte ani de închisoare.

Prokopieva, colaborator independent pentru serviciul rusesc al RFE/RL, și-a menținut nevinovăția pe tot parcursul procesului și a descris cazul drept o încercare de a „asasina libertatea de exprimare” în Rusia.

Ea a fost acuzată după ce a publicat un comentariu pe care l-a scris în noiembrie 2018, pentru filiala Pskov a radioului Ekho Moskvi. În text, ea a discutat despre detonarea unei bombe în afara birourilor Serviciului Federal de Securitate din orașul de nord Arkhangelsk.

Presa rusă a arătat că principalul suspect de comiterea atacului, care a murit în urma exploziei, și-a motivat gestul pe social media, acuzând serviciul de securitate că a manipulat cazuri penale.

În comentariul ei, Prokopieva a legat declarațiile adolescentului de climatul politic din Rusia sub conducerea președintelui Vladimir Putin. Ea a sugerat că activismul politic în țară a fost sever restricționat, ceea ce a condus la disperare.

„Suntem consternați de faptul că Rusia ar alege să se poziționeze atât de nemilos împotriva unui jurnalist independent recunoscut, care făcea contrariul celor susținute de procurori", a declarat președintele interimar al Radio Europa Liberă, Daisy Sindelar, într-o declarație din 3 iulie.

„Comentariul Svetlanei a reprezentat un efort de a explica o tragedie; portretizarea cuvintelor sale ca promovarea terorismului este o distorsiune deliberată și motivată politic, menită să reducă la tăcere vocea critică și amintește de cele mai proaste înscenări ale uneia dintre cele mai întunecate perioade ale Rusiei", a adăugat Sindelar.

Human Rights Watch a numit procesul intentat jurnalistei o încălcare a libertății de exprimare, „dar nu doar a ei”. „Transmite încă un mesaj îngrijorător potrivit căruia în Rusia întrebări incomode poate avea repercusiuni severe - o lecție pe care autoritățile o dau presei de ani de zile", a transmis Human Rights Watch.

Cazul a atras, de asemenea, critici din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și a grupurilor pentru protecția drepturilor presei, precum Reporterii fără frontiere, Comitetul pentru protecția jurnaliștilor și Federația Europeană a Jurnaliștilor.

Fundația Clooney pentru Justiție (CFJ), o organizație pentru drepturile omului fondată de actorul George Clooney și soția sa, avocata Amal Clooney, a declarat luna trecută că va monitoriza procesul lui Prokopieva pentru a vedea legalitatea sa.