Decizia tribunalului, făcută publică pe contul său de Telegram, este cel mai recent episod al tensiunilor dintre autorităţile ruse şi giganţii sectorului IT.
Şedinţa vizând compania Telegram, pentru motive similare, a fost amânată pentru 12 mai, a indicat instanţa.
În ianuarie, regulatorul companiilor de telecomunicaţii, Rozkomnadzor, a denunţat publicarea pe mai multe reţele sociale a unor apeluri care „incitau minori” să participe la manifestaţii de susţinere a lui Navalnîi, după arestarea sa, iar în martie a dat în judecată TikTok, Facebook, Instagram, Twitter, Telegram, Vkontake şi Youtube „pentru că nu au suprimat aceste mesaje sau nu le-au suprimat la timp”.
Săptămâna trecută, Twitter a fost condamnată să plătească aproape 100.000 de euro, iar luni Roskomnadzor a anunţat încetinirea vitezei de accesare a reţelei sociale americane, acuzată că nu a suprimat postări „ilegale” cu privire la droguri, suicid şi cu caracter pornografic. Totuşi, forul rus a exclus, deocamdată, o blocare totală a Twitter, date fiind „primele măsuri” pe care le-a luat aceasta, respectiv ştergerea unei „părţi semnificative” din mesajele interzise.
Sursa foto: pixabay.com