Adrian Prodan, reporter Jurnal TV: "Motivul invocat a fost că făceam gălăgie, ceea ce nu este adevărat"
Adrian Prodan: “Ne aflam într-o deplasare de serviciu. Am dorit să obținem audiență la noul Primar Ilan Shor. Dar întrucât din anticameră ni s-a comunicat că dl primar este ocupat și nu ne poate primi, am cerut să vorbim cu viceprimarii. A urmat același răspuns – toți viceprimarii sunt ocupați și nu ne pot primi. Pentru a nu pierde timpul, am decis să discutăm cu câțiva angajați. Când urma să intrăm și la contabila-șef, de noi s-a apropiat o persoană necunoscută, care cu voce ridicată a întrebat cine ne-a dat dreptul să filmăm în Primărie și să vorbim cu oamenii de aici? L-am rugat să se prezinte și să ne spună ce drept are să ne dea afară dintr-o instituție publică? Operatorul de imagine a pornit camera, fapt la care dumnealui a reacționat foarte bolnăvicios. Ne-a zis că este un cetățean al R. Moldova și nu avem dreptul să-l filmăm. La fel, ne-a amenințat că dacă va apărea la televizor o să avem probleme. În timp ce vorbea cu noi, a împins operatorul, lovind peste cameră. Ulterior, a chemat agentul de pază de la intrarea în Primărie și i-a dat indicații să ne dea afară. Ca să evităm un alt conflict am ieșit afară, după care am depus o plângere din partea Jurnal TV la Inspectoratul de Poliție din Orhei”.